De când îl știi pe Dumnezeu, și plânsu-mi este-o bucurie,
Nici greul nu mai este greu, stau neclintit când cad o mie.

Îmi este suferința grea, în inimă o desfătare,
Căci ea mă duce ca să gust, din harul care margini n-are.

De când cunosc ce-i un suspin, cunosc și ce-i o alinare,
Căci Duhul sfânt este alin, e plin de milă... îndurare.

Îmi este lacrima pe-obraz, în inimă o fericire,
Căci cei ce plâng îl vor vedea, ei vor păși în nemurire.

De când pe Domnul l-am văzut, privirea-mi este ridicată,
Aștept o zi, în care eu, voi sta în fața cu-al meu Tată.

Îmi este clipa cea mai grea, un adăpost ce-l am pe mare,
Sub aripa ce și-a întins, să nu cunosc vre-o tulburare.

De când în fața mea pe drum, s-a arătat lumina vie,
Singurătatea a fugit, nu-mi este viața o pustie.

Cu mine-i dragostea de sus, ce mă-nconjoară-ntotdeauna,
Ea nu mă uită niciodat, e soare-n zi... în noapte luna.

De când m-a pus pe urma Lui, aștept o zi... cea mai măreață,
Dar pân-atunci îi voi cânta, El mă aude-mi stă în față.

Căci mă conduce-n visul meu, ca să-i cunosc vrea împlinirea,
De mână sunt purtat mereu, nu sunt uitat... îi simt iubirea.
Amin