De îți voi greși Isuse,
Te rog iartă vina mea,
Ca să nu mă pierd în noapte,
Fără Tine... n-aș vedea.

Ar fi noaptea cea greoaie,
Fără de lumin-ar fi,
Tu ai strălucirea care,
Poate-a mă călăuzi.

De te voi mâhni în Duhul,
Iartă-mă... și nu lăsa,
Să cunosc a Ta mânie,
Să o duc... nu aș putea.

Sunt ca tresti-aplecată,
Ca și fulgul cel de nea,
Înghițit de uscăciune,
Doamne... nu te mânia.

De nu este-a mea trăire,
După cum Tu ai voi,
Eu te rog... învață-mi pasul,
Drept să fie-orice-ar veni.

Să-mi înveți vreau și privirea,
Cum sa vadă urma Ta,
Cum sa stea doar ridicată,
Nu fi supărat pe ea.

Iar Isuse... de vre-o dată,
Voi dori să odihnesc,
L-al Tău piept să-mi pui ființa,
Este-un loc Dumnezeiesc.

Să nu lași ca poposirea,
Să îmi fie-n lumea rea,
Aș fi prada obosită,
Ca să lupt... nu aș putea.

Sfâșiat aș fi de fiare,
Otravit de gura lor,
Aș fi Doamne-nspre pieire,
Calea celor ce cobor.

Tu să nu-ți arăți mânia,
De te voi mâhni vre-o dat,
Să-ți arăți iubirea care,
Sufletul mi la salvat.
Amin