Cine ești Tu Doamne, căci și-un răsărit,
Ție ți se-nchină, până-n asfințit.

Roua te ascultă, ud-acest pământ,
Vântul se oprește, la al Tău cuvânt.

Cine ești Tu Doamne, ape de despărți,
Valurile mării, doar Tu le descalți.

Ca să se coboare, în al ei adânc,
Să n-auzi copiii, cei aleși... cum plâng.

Cine ești Tu oare, munții de îi crești,
Firul cel de iarbă, florile-nflorești.

Soarele și luna, sunt în slujba Ta,
Stau mereu de veghe, chiar și-n vreme rea.

Este întocmită, de al Tău cuvânt,
Vremea ce se-oprește, când strigi pe pământ.

Când se-aude glasul, cel divin de sus,
Surdul te aude, orbul... nu-i ascuns.

Și pădurea-ți cânta, cu-al ei foșnet viu,
Căci Tu-i ești izvorul, timpului pustiu.

Martoră e-n clipa, fiare când hrănești,
Mare ți-e lucrarea, Doamne... cine ești?

Cine ești Tu Doamne, râuri de reverși,
Malurile mării, Tu le stăpânești.

Tu ești începutul, Tu ești un sfârșit,
Nimeni nu-i ca Tine, Tu ești infinit.

Mâna Ta străpunsă, mută norii grei,
Să răsară soare, pentru fii Tăi.

Vremea ne arată, Doamne... cine ești,
Ești Stapânitorul, toate stăpânești.
Amin