Când ți-o fi mai greu în viață
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Când ți-o fi mai greu în viață,
Nimănui să nu îi spui,
Nimeni nu te va-nțelege,
Vino jos... la crucea Lui,
Căci e Cel care tăcerea,
O ascultă cu răbdare,
Din iubire o ascultă,
Margini ea vre-o dată n-are.

Când va coborâ-ntristarea,
Să nu lași să părăsească,
Inim-... acea bucurie,
Care este ea cerească,
Bucuros să fii în toate,
Și-n necaz... și-n întristare,
Căci o bucurie este,
Pentru suflet vindecare.

Dar și-atunci când suferința,
Ea apare-n calea ta,
Tu încrede-te-n puterea,
Care-o poate alunga,
Cu privirea ridicată,
Las-o-n urmă să rămână,
Căci în urmă este lumea,
Care este-așa păgână.

De vor curge pe-a ta față,
Lacrimile-ngrijorării,
Să nu uiți că niciodată,
Domnul nu te dă uitării,
Lasă-ți inima să-i cânte,
O cântare îți va da,
Un avânt spre cele sfinte,
Aripa-ți va vindeca.

Să-nțelegi întotdeauna,
Omul n-are ce îți da,
Să alergi numai la Domnul,
Bogăția e a Sa,
Bogăția... e putere,
Este harul cel ceresc,
Parte au de el aceia,
Ce pe Domnul îl iubesc.

Să te ții numai de mâna,
Ce pe cruce se-ntindea,
Numai ea te poate trece,
Peste val... prin valea grea,
Numai El oprește vântul,
Ca să-naintezi ușor,
Nu te alipi de oameni,
Omul... este trecător.

Stai la poala crucii Sale,
Doar acolo vei găsi,
Izbavire-n lupte grele,
Doar cu El poți propăși,
Doar cu El până la capăt,
Vei putea Tu alerga,
Căci Isus are putere,
Toată este doar a Sa.
Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/293786/cand-ti-o-fi-mai-greu-in-viata