Despre tărie
Autor: Traian Dorz
Album: Comori Nemuritoare
Categorie: Zidire spirituala
1. Pentru cel ce poate duce
nici o sarcină nu-i mare,
pentru cel ușor și liber nu există depărtare
pentru cel cu-nvățătură nici o țară nu-i străină,
și cui îți vorbește dulce, niciodată nu-i bagi vină.

2. Orice vreme are oameni încrezuți și zgomotoși,
dar nu orice vreme are înțelepți și credincioși.

3. Când e apărat cel umil,
pot fi siguri și cei mari
dar când cei slabi plâng și sufăr,
în curând pier și cei tari.

4. Patru sunt pe lumea asta cele mai presus puteri:
- a credinței care-nvinge orice lupte și dureri,
- a iubirii care-ndură totul pentru cel iubit,
- a Cuvântului ce este fără margini și sfârșit
- și a rugăciunii care izbutește-n tot ce vrea, -
când le ai pe-acestea patru, nu-i nimic ce n-ai putea.

5. Nimic nu-i dă mai mult curaj,
la cel ce te iubește,
decât tăria ta atunci când greul vă lovește.

6. Ce-i peste putere
nici Cel Sfânt nu-ți cere,
dar la ce tu poți
se așteaptă toți.

7. Râvna de-a lucra ce-i bine, trebuie a-ți fi mai tare
decât răul ce-ți stă-n contră, în această luptă mare.

8. Doar tăria ta îți poate da curajul cel mai mare,
nu te rezema pe alții, caută să fii tu în stare.

9. Cât ești tare înăuntru ești mereu învingător,
pentru cel căzut lăuntric nu e nici un ajutor.

10. Toate-s grele numai până știi că poți să le supui,
după-aceea nici prea tare,
nici prea greu, - nimica nu-i!

11. Tăria la cei tineri stă-n faptă și-n voință,
la cei bătrâni stă-n vorbă, în sfat
și-n chibzuință.

12. Sfătuiește-te tu singur, după ce-i asculți pe toți,
nimenea așa ca tine nu te poate ști ce poți.

13. Totul este cu putință dacă-l faci la timp
și-ncet,
ce-i făcut așa n-aduce nici rușine
nici regret.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/293800/despre-tarie