De atâta timp caut un om ca să-i vorbesc,
Dar sunt atâtea ziduri pe pământ iar…
Grâul s-a uscat și pământul nu mai e udat,
Îmi caut lucrătorii pe câmp, dar ei se ascund
De rușine, de păcat.
Inimi împietrite, nu ați lăsat duhul să lucreze
Și ati stins a lui călăuzire.

Pescarilor, de ce aruncați doar firimituri?
Oare nu v-am dat cuvântul viu și lucrător?
Vin timpuri grele când El nu va mai fi rostit;
Veți alerga să vă hrăniți, dar nu-l veți mai găsi.
Dacă azi încă mai ai harul, strânge-l și cugetă,
Că îți va fi a ta putere, și din tine va curge
Izvoare de apă pentru cei însetați,
Și ei vor fi săturați.

Voi, războinici, ați fugit de pe câmpul de luptă;
Oare aveți platoșa dreptății, mijlocul încins cu adevărul,
Și încălțați cu râvna Evangheliei păcii?
Unde este scutul, coiful și sabia?
V-ați lăsat învinși în neveghere;
Din cuvânt nu v-ați făcut o sabie, și a biruit dușmanului putere.

Ce ascunzi în prisosul inimii, este curat?
Ajuți pe fratele tău, pe văduvă și pe orfan?
Zidești pietre scumpe? Aur? Sau dărâmi?
Nu știți că eu pătrund în ce-i ascuns?
Aud multe vorbe spuse-n vânt: glume, râsete și minciuni,
Neștiind că în curând toți veți da socoteală
Pentru orice cuvânt.