Sunt ani, de când îmi spune Domnul
ca să iubesc lucrarea Sa,
Să nu mă uit la oaia slabă,
să nu cârtesc că ea-i așa!
Să mă aplec cu duioșie,
să mângâi, să ridic de jos,
Pe omul care e schilod și palid,
pe omul cel mai păcătos!

Îmi spune Domnul, ca să dărui
și cel din urmă ban al meu,
Pentru ca cel ce n-are pâine,
nici apa în pustiul greu,
Să poată ajunge la sosire și el
cu mine și cu ei,
Și împreună biruință s-avem
chiar peste șerpi și lei!

Îmi spune Domnul că privirea
să-mi fie blândă și cu dor,
Să nu privesc cu ură frații,
ca nu cumva să îi omor!
Ci să îi cercetez cu milă,
să văd ce lipsuri au în cort,
Nu să mă uit la a lor haine,
să văd ai fraților mei, port!

Îmi spune Domnul ca ființa-mi
să fie gata pentru zbor!
Să-mi pregătesc haina curată,
să stau în post, nu sa cobor
Să-mi ațintesc privirea-n ceruri,
nu în gunoaie și-n pustiu,
Căci vine Mirele să-și ieie
Mireasa-n ceasul ce nu-l știu!

Îmi spune Domnul, tot îmi spune
de ani de zile cu glas lin,
Că vrea din mine rod să guste,
dar El mereu gaseste-un spin!
Și e -ndemnat de Tatăl care,
doar roade vrea-neîntârziat,
Ca trunchiul aspru fără roade,
să-mi fie grabnic azi tăiat!

Însă îi spune Domnul care
pe cruce pentru om murii
Mai lasa-l Tată si-anu acesta
și vei vedea c-o-mugurii!
Îl voi săpa la rădăcină,
îl voi mai curăța duios,
Și-ai să vezi că nu mai este,
acel spin aspru și tăios!

Mă iartă Domnul meu de starea,
cea jalnică și chiar de plâns,
Că nu Te-am ascultat în toate,
deși cu sângele-ți m-ai uns!
Am judecat pe oaia slabă,
cu lupii m-am pornit la sfat
Și astfel haina mea cea Albă,
eu cu mocirlă am pătat!

Îmi spune Domnul, hai grăbește,
si ieși din pasul tău greoi,
Aleargă hai cu bucurie
spre staulul umil de oi!
Căci vreau a Duhului putere,
să-ți daruiesc copilul Meu,
Ca să-nțelegi iubirea mare,
să birui azi cu Dumnezeu!

,