Sunt în lume Legi și Taine
Autor: Traian Dorz
Album: Cântări nemuritoare
Categorie: Diverse
Sunt în lume Legi și Taine nepătruns de înțelepte
pîn-la care Cunoștința n-are-aripi, nici pași, nici trepte
pân-la care nici urechea și nici ochiul nu pătrunde
- Ce Putere le-a dat oare? Ce Lumină le ascunde?
Ele sunt! De când sunt ele? Până unde se-ntind oare?
Câte sunt? Și cine ține calea lor nemuritoare?
Cine le supune totul? Cine-nchide-a lor uși grele?
Este-n ele Adevărul? Sau în El sunt, toate, ele?
Care-i Mintea ce Ființa și Mișcarea le-a creat-o?
Care-i Cheia lor? Și cine poate spune: asta-i! Iat-o!
Cine le-a pătruns Adâncul? Cine numărul? Și Naltul?
Cine poate spune: - Acesta-i înțelesul lor, nu-i altul!
Cine poate spune: Eu sunt Centrul care le susține!
Începutul lor, Mijlocul și Sfârșitul lor e-n Mine!
Înaintea tuturora Eu am fost, - și-n urmă ele
toate sunt scântei din vatra Minții și Iubirii Mele!... Cine, inimă îngustă? Cine, minte mărginită,
ce te miri de orișicare strop de taină limpezită
ce, cu mii de ani de cazne, de-abia poți afla o rază
din Lumina Nepătrunsă ce le-a dat și le păstrează!
Nu Cunoașterea - sortită să rămână târâtoare
ci Credința poate până la-nțelesul lor să zboare
numai ea dă pași și aripi pentru Veșnicele Trepte
care duc spre Legi și Taine nepătruns de înțelepte! ...
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/294440/sunt-in-lume-legi-si-taine