Privesc spre locul biruinței Tale
Unde ai arătat că ne iubești nespus,
Acolo am văzut iubirea Ta cea mare
Când ne-ai luat povara, Tu, Isus.

Un singur loc de-odihnă ai avut
Și-acela ca și ieslea, un loc greu,
Dar în genunchi la cruce am căzut
Să îți mărturisesc întreg păcatul meu.

De-acolo de pe lemnul blestemat
Mi-ai spus cu glasul stins: “Te iert”,
Și-o picătură roșie căzând, ea m-a spălat
Și-a curățat din mine tot ce a fost deșert.

Cu-a Tale mâini străpunse adânc de cuie
Și spatele brăzdat de bicele romane,
Nu Te-ai opus, ci i-ai lăsat ca să Te suie
Pe cruce, sub multele priviri dușmane.

Ți-au pus pe cap cununa cea de spini
Înfiptă adânc de mâinile haine,
Unde-au picat stropi, crescut-au crini
Și nu m-ai numit de-atunci: “străine”.

Dar locul unde ai strigat: “S-a achitat”
A fost și este dealul marii biruințe,
E locul unde mântuirea Tu ne-ai dat
Și pentru noi ai îndurat mari suferințe.