Magii în drum spre Betleem
Autor: Florența Sărmășan
Album: Calea sfântă a cerului
Categorie: Nașterea Mântuitorului
Magii în drum spre Betleem
Cei trei Magi s-au pregătit
Fiindcă Steaua i-a vestit
Citind ceru, l au știut
Că Mesia a venit.
Au pornit pe drum, departe
Încărcați cu daruri scumpe
Ei au trecut peste toate
Porunca, să o asculte.
Pe la Irod au trecut
Teamă în casă, i-au adus
Și de Prunc i-au vorbit mult
De acest Împărat, Isus.
Irod era îngândurat
Însă, nu se arăta
Cine-i acest Împărat
Care tronu-i va lua?
Cine oare ar îndrăzni
Domnia lui să o ia?
Oare cine ar putea fi
Să-l uzurpe și să stea
În locul lui, împărat?
Asta, îl înfricoșa
Apoi pe Magi i-a rugat
Să-i spună, tot ce-or afla
Pe la el ca să revină
Să-i spună ce au văzut
Calea, tot pe aici s-o țină
Fiindcă își dorește mult.
Dar Magii au înțeles
Altă grijă-l bântuia
Atunci alt drum au ales
Nu împărăția sa.
După ce Pruncu au văzut
Și pioși, s-au închinat
S-a împlinit ce și-au dorit
Daruri multe I-au lăsat
Și îngeri acol erau
Pe Prunc, ca să Îl vegheze
Ei cu toți în cor cântau
De bine, să Îi ureze.
Și Păstorii din câmpia
Au venit, ca să Îl vadă
Îl priveau cu bucurie
Și nu le venea, să creadă
Pe alt drum Magii au pornit
Irod, i-a tot așteptat
Să-L ferească pe Isus
De cel rău, au căutat.
Amin
Câmpia Turzii, 23 decembrie 2024
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/294502/magii-in-drum-spre-betleem