Din părțile Moldovei
Autor: Traian Dorz
Album: Comori Nemuritoare
Categorie: Zidire spirituala
1. Nu e groapă mai adâncă de cum este disperarea,
că-n ea omul își îngroapă fericirea și salvarea.

2. Până când la deznădejde omul n-a ajuns - din toate
poate iar să se ridice și să le învingă toate.

3. Ai întruna o nădejde mare în viața ta
pentru-o bucurie mare,
sau pentru-o-ncercare grea.

4. Tot Cuvântul Celui Veșnic e-Adevărul, noi simțim,
căci el și pe noi ne face adevărul să-l iubim.

5. În Cuvântul Celui Veșnic Adevărul ni se-arată,
cine nu-l găsește-acolo nu-l găsește niciodată.

6. Nu-i virtute să nu fie
lovită de calomnie.

7. Cui dai cinstea și-o primești
te arată cine ești.

8. Cel cu caracter frumos
este om respectuos,
cu bun simț, cu umblet blând
- cel mai de dorit, oricând.

9. Din lucrurile cele mici
precum le porți sau cum le zici,
când nu ai timp, când te grăbești
- te-arăți mai bine cine ești.

10. Școala bunei cuviințe este casa părintească
iar învățătorul, mama care știe s-o sfințească.

11. Chiar cea mai umilă casă poate fi-un cămin ceresc
dacă soții au credință și iubindu-se muncesc.

12. În bordei trăiește ca și în bordei,
- între oameni însă, să trăiești ca ei.

13. Cei care merită pe lume să fie mai mult lăudați
primesc cel mai ușor să fie de orișicine judecați.

14. Spală-ți mâinile și fața,
spală-ți haina,
- fii curat,
murdăria ca și lenea și ca boala - sunt păcat.

15. Omul ce nu-și spală trupul este-un leneș... și-i păcat
- cel ce sufletul nu-și spală este și mai vinovat.
Trupul nespălat o lună capătă un greu miros
dar ce greu miroase-un suflet desfrânat și păcătos.

16. Cuvintele puține
și bine rânduite
sunt pentru orișicine
podoabe ne-nvechite.

17. A-ți arăta mânia, prin faptă sau cuvânt,
e lucrul cel mai josnic și prost de pe pământ.

18. Cumpănește-n gând cuvântul și în faptă gândul tău
ca să poți culege-n viață rodul bun, nu rodul rău.

19. Nu te mai încrede-n viață, celui care și-a călcat
chiar și doar o dată numai un cuvânt ce și l-a dat.

20. Sunt cuvinte ce fac rane mai adânci ca de săgeată,
cercetează-ți-le toate și cu grijă de-orice dată,
- sunt atâția care-njunghie cu o vorbă ascuțită
de te ustură mai tare ca săgeata otrăvită.

21. Disciplina și controlul ce tu singur ți-l impui
dovedesc că ai un cuget și c-asculți de-ndemnul lui.

22. Fii drept înainte de-a fi darnic,
nu dărui ceva furat
- și nici nu urmări cu darul să faci un lucru necurat.

23. Nu te da prea mult pe mâna celui care-l prea iubești,
ca să nu se schimbe totul, iar apoi să te căiești.

24. Binele-are-același nume cu Dreptatea și cu Mila
chiar când trebuie să-și facă loc cu jertfa și cu sila.

25. Dacă vreun om s-arată cu un duh nedrept în el
nu-i încredința în grijă nici un bun de nici un fel.

26. Cei care iubesc dreptatea nu pot sta în nepăsare
când văd pe cei răi cum calcă adevărul în picioare.

27. Singurul dușman pe lume e prostia pentru noi
de la ea ni se trag toate dușmăniile apoi.

28. Morala-i mai de seamă decât cultura chiar
când nu-i morală, toate virtuțile dispar.

29. Omul are în viață două feluri de-a-nvăța:
unul care i-l dau alții,
celălalt prin munca sa.

30. Bun părinte este-acela ce-și învață fiii săi
dragostea de cumpătare și de muncă mai întâi.

31. Exemplul celui îndrăzneț
va fi de cel mai mare preț,
- chiar cel mai slab va fi-ntărit
prin pilda celui ce-a-ndrăznit.

32. Fapta-i totdeauna legea cea mai tare
- pildei, nu poruncii, i se dă-ascultare.

33. Minciuna în cuvinte oriunde este-așa
ca și minciuna-n fapte
- și-i tot la fel de rea.

34. Să porți numai frumsețea ce ți-a dat-o Dumnezeu,
- măsluindu-te, tu însuți te vei urâți mereu.

35. Omul bun și fapta bună, ca și cel rău și cea rea
vor da totdeauna roade, chiar când ei nu vor vedea.

36. Mintea este tatăl, inima e mama,
astfel crește fiul cum le ține seama,
el e-nțelepciunea, ea este simțirea
- fiule, păstrează ambilor iubirea.

37. A privi din ochi e una,
- și-alta-i a clipi din ei,
asta te arată-adesea tocmai ceea ce nu vrei.

38. Cu o glumă-adesea poți, dacă nu taci
- ca să-ți pierzi un prieten
și-un dușman să-ți faci.

39. Omul înțelept nu-și pierde pentru-o glumă-un prieten bun
- dar mai bine-și pierde-un prieten ca o glumă, - cel nebun.

40. Iertarea e mai rară ca răzbunarea az’
de-aceea nu e pace ci-atât de mult necaz.

41. Cei ce n-au nici o virtute vor urî mereu pe-acei
care sunt mai cu virtute și mai cu talent ca ei.

42. Sunt unii oameni care îi vezi și-i și iubești,
iar alții sunt de care îndată te ferești,
- purtarea fiecărui l-arată fiecui
să-l caute sau să fugă, când iese-n calea lui.

43. Adesea haina strigă ce om e și-n ce fel
acela care-o poartă
- și ce preț are el.

44. Iertăm ușor o murdărie pe caracterul orișicui,
- dar nu iertăm cu ușurință noroiul de pe haina lui.

45. Îmbrăcămintea rușinoasă e-un fel de hulă aruncată,
moralei tuturor acelor care privesc la ea - deodată.

46. Mai mult te costă a-njura
decât a tace și-a ierta.

47. Cea mai înaltă-nțelepciune e a-ți cunoaște vremea ta
- și a-ți păstra curat lăuntrul în orice loc și timp ai sta.

48. Ia povețe de la alții, dar le judecă tu-ntâi,
ca să nu fii de rușine nici că pleci nici că rămâi.

49. A bârfi pe altu-nseamnă a se judeca pe sine,
- cine umblă cu de-acestea va culege doar rușine.

50. Dacă judeci rău pe alții, ai să fii și tu la fel,
- fiecare-o să primească judecata ce-o dă el.

51. Tu să nu te lauzi singur,
cât ar fi de drept ce spui,
- meritul oricui se pierde când și-l spune gura lui.

52. Lenea-i blestemul ființei peste care stăpânește,
ea tot răul și păcatul îl ațâță și-l sporește.

53. Lenea duhului mai rea e decât lenea cea trupească,
mintea, lenevind, e ciumă și urgie diavolească.

54. Lenea roade viața noastră, ca rugina fierul tare,
lenea-i blestemul și moartea și rușinea cui o are.

55. Lenea-i blestemul vieții - și nu munca, cât de grea,
- din a firii noastre rele, lenea este cea mai rea.

56. Cui îi place lingușirea merită-a fi lingușit,
c-amândoi pier în păcatul vrednic de disprețuit.

57. Atunci a fost omul vrednic, când, la moarte simte-n sine
c-a făcut trăind în viață, tot cât a putut mai bine.

58. Bogăția și blestemul - luxul și desfrâul, sunt
cununate împreună, pe pământ și sub pământ.

59. Buna-creștere-l arată pe-orice om cât prețuiește,
- fiecare are mintea ce prin ea și-o dovedește.

60. Buna-creștere te-arată în afară, la oricine
ce virtuți ai înăuntru, ce lumină ai în tine.

61. Buna-creștere-a mulțimii stă-n cei șapte ani de-acasă,
unde fiecare-ncepe lângă-o mamă credincioasă,
- felu-n care în mulțime se arată și trăiește
nu-i decât cel care-acasă, fiecare și-l primește.

62. Buna-creștere vădită în vorbirea cumpătată
nu-i de-ajuns când ea prin fapte de-o potrivă nu s-arată.

63. Buna-creștere-i podoaba bunei fapte, la cel bun
a-ei raze când s-arată multă vreme nu apun.

64. Mesele prea mult lungite
scurtă zilele trăite,
- mesele prea-mbelșugate
scad viața-n jumătate.

65. Nu-i minciună ca să poată să trăiască îndelung
- Adevărul și Dreptatea ca o moarte o ajung.

66. Cine a deprins minciuna nu mai poate drept să spună,
toată viața lui devine înșelare și minciună.

67. Mulți se tem ce-ar zice lumea de-ar trăi în cumpătare,
și de frica gurii lumii umblă rău și-n desfrânare,
dar femeia cumsecade și bărbatul înțelept
zică lumea câte-i place, vor umbla cinstit și drept.

68. Dintre câte rele poate s-aibă omul, totdeauna,
cea mai josnică și mare și urâtă e minciuna,
căci ea poate și din legea cea mai dreaptă să se nască
dar cu cât din stricăciunea și căderea sufletească!

69. Când te mânii pe-o bârfire dovedești că-i dai crezare,
- de n-o crezi adevărată, ține-ți fața zâmbitoare.

70. Faptele nici unor oameni, nici când ei sunt morți, nu mor,
ci-aduc roade tot ca ele, până mult în viitor.
- De aceea fiecare rodul faptei o să-și ia
căci pe mulți îi mântuiește ori îi pierde-n urma sa.

71. Felul cum te porți în lume, este-acela învățat
în cei șapte ani de-acasă, - în căminul unde-ai stat.

72. O voință fără muncă e ca apa cea stătută,
munca fără de voință, e la fel de neplăcută
- numai viața-n care este o voință muncitoare
este bună și frumoasă, rodnică și-nvingătoare.

73. Dacă ținta ți-e curată
și-ai voință tare-oricând,
fii încredințat, fii sigur
c-ai să ți-o atingi curând.

74. Peste marea îndoielii,
treci cu luntrea îndrăznelii
- căci vâslind neobosit
o vei trece negreșit.

75. Nepăsarea nimicește dintr-un om tot ce-i frumos
- nimeni nu-l mai prețuiește pe un om neserios.

76. Fii cuviincios oriunde, și în casă și pe stradă,
și când ești cu mii de oameni, și când nimeni n-o să vadă,
- căci din buna-cuviință în ce spui și cum trăiești
lumea te va recunoaște că ești om, sau că nu ești.

77. Nu te lăuda cu-averea către-un om sărac nicicând,
nici cu multa-ndestulare către omul cel flămînd,
nici cu marea ta putere către cel bolnav și slab
- asta nu-i înțelepciune, ci prostie mai degrab.

78. Crede și te luptă, nu te da învins,
nici când ești de patru părți în ape-ncins,
tot mai e-o scăpare: nalță-ți gândul sus:
- lângă cel ce luptă este-un înger pus.

79. Muncește și te roagă în orice zi, mereu,
și-n orice pas vedea-vei c-ajută Dumnezeu.

80. Pe tatăl îl ascultă, pe mama o cinstește,
căci chiar și numai asta, viața-ți fericește.

81. De nu te-njosești tu singur
nimeni n-o să te mai poată
- stă deasupra tuturora
viața care e curată.

82. Rușinea n-are aripi, și, neputând să zboare,
l-ajunge doar pe-acela pe care-o să coboare.

83. Frumoasă-i doar viața de cinste-ncununată
acel nălțat de cinste, nu cade niciodată.

84. Fii om de cuvânt oriunde, om de caracter frumos,
atunci viața ta-i cinstită și sfârșitul luminos.

85. Oala care fierbe, - tot ce-aruncă-afară
tot pe ea se-ntoarce și se varsă iară.
- Omul ce-n mânie varsă vorbe rele
își va arde singur viața lui cu ele.

86. Toate sunt în voia sfântă
a Destinului, acuma!
E lăsată-n voia noastră, temerea de Dânsul, numa’.

87. Banii cei cu lăcomia și necinstea dobândiți
în curând ajung în mâna altor oameni necinstiți.

88. Cine ucide-o viață, - cum ar ucide-o țară! -
Iar cine-o mântuiește, cum o învie iară.

89. Batjocorirea-n public a semenului tău
e-așa cum l-ai ucide, ba poate și mai rău.

90. Lucrurile cunoscute n-au nevoie de dovezi...
toate-toate-au să te-acuze,
dacă nu voiești să crezi!

91. E tot una că-ți dai fata după-un om necredincios
sau c-o dai legată-n cușca unui tigru fioros.

92. Frica-ntârzie păcatul, dar pe urmă, tot îl face
numai îndreptarea rupe lanțul lui, și te desface.

93. Cel ce-ncepe-o cale bună
să se-ndemne s-o sfârșească
- numai astfel o răsplată
fericit o să primească.

94. Mila cea de oameni are plata milei cei cerești, -
vrei să fii iubit în ceruri? - Tu pe semeni să-i iubești!

95. Înțeleptul și Viteazul, trebuie-ntrebat, să știi!
- Dar de-un prost nu-ntreabă nimeni;
îl arată-a lui prostii.

96. Pericolul și greul, sunt nașii-nțelepciunii
- cei ne-nvățați de-acestea sunt, singurii, nebunii.

97. Cel înțelept pricepe și dintr-un semn ce-ai vrea,
dar cel neghiob nu-nvață
decât din palmă grea.

98. Mult, pe om l-nvață bunii-nvățători,
mai mult, cei asemeni, de atâtea ori, -
și mai mult copiii cei ascultători.

99. Lumea este ca o scară
unii urcă, -alții coboară.

100. Mustrări de conștiință sosite prea târziu
sunt rugăciuni amare rostite în pustiu.

101. Invidia, desfrânarea și dorința de mărire
omului, scurtează viața și-l grăbește la pieire.

102. Un părinte mai renunță la cinstirea datorată
însă înțeleptul vrednic nu renunță niciodată.

103. Stăruința, mântuiește
dar pripeala pedepsește.

104. Dacă cel ce ți-e părinte și acela ce te-nvață
au aceeași trebuință grabnică deodată-n viață,
ești dator s-ajuți mai grabnic pe al tău învățător
decât pe al tău părinte,
- da, aceasta ești dator!

105. Omul înțelept cunoaște pe cel prost, fără-ndoială,
dar cel prost nu-l recunoaște pe-nțelept, - și se înșală.

106. Proștii au plecat la nuntă și-au uitat pe mire-acasă,
așa cei ce merg să-nvingă, dar pe Dumnezeu Îl lasă.

107. Trăim ca peștii cei din ape, - de lăcomie chinuiți -
mereu noi înghițim pe alții,
- mereu de alții înghițiți.

108. Nu-l pizmui pe cel bogat
c-a fost frumos înmormântat
- pe cel trufaș nu-ți pară rău
căci slava sa, e iadul său.

109. Cea mai grea povară-i buzunarul gol,
nimeni nu-l ajută, toți îi dau ocol.

110. O piatră mică poate să facă-o rană mare
și-o vorbă rea adesea, atâta supărare.

111. Când pe ușă intră lipsa, iese dragostea pe geam,
cel lipsit degrab își pierde orice prieten și-orice neam.

112. Bețivul cade de la sine iar mincinosul numa-mpins,
dar oricum, vai întotdeauna acelui de păcat împins.

113. Cu o cheie aurită
poți deschide-orice lăcată,
numai Cerul, nici o mită
nu-l deschide niciodată.

114. Grija, sau păcatul, se citesc pe față,
se cunoaște-acela ce le are-n viață.

115. Fierea e amară, însă, nu trăiești fără de fiere,
tot așa-i și-n mântuire: nu putem fără durere.

116. Cu aur plouă-n lume, și cel sărac s-ascunde,
lumină-i conștiința, - dar prostul n-o pătrunde,
comoară-i mântuirea, dar cel nebun o lasă,
chiar soarele îl roagă, - dar celui orb nu-i pasă.

117. Nu piere adevărul, - dar trist și nevoiaș
îl vezi umblând pe ulițe de sat și de oraș.

118. Nu-i decât un vis viața, însă fie de-orice fel
nu-l trezi din el pe nimeni până se trezește el.

119. Cu soție, poate viața uneori să fie grea,
însă mult mai chinuită e viața fără ea.

120. Când te culci cu câinii seara,
dimineața purici ai,
- dacă te-nsoțești cu răii, numai de rușine dai.

121. Când bărbatul se însoară, divorțează de-a lui mamă,
de aceea bietei mame, de-orice nuntă-i este teamă.

122. Când îți iei încălțăminte, n-o proba pe alt picior,
- nu încredința la nimeni ceea ce ești tu dator.

123. Când omul este fericit, un an o zi îi pare,
când e nefericit, o zi, e cât un an, de mare.

124. Vremea-ncărunțește părul și părerile le schimbă,
ia puterea din ființă și-o adună toată-n limbă.

125. Viața, de la Altul vine,
iar necazul, de la sine.
- Viață să dea Dumnezeu
că necazuri vin mereu.

126. Munca, și-acest bine-l are:
face să n-ai timp să mori;
cu cât facem și mai bine,
tot mai mult suntem datori.

127. După cina cea gustoasă
părtășia-i mai frumoasă.

128. Mai bine un cocoș în mână decât un vultur în văzduh,
mai bine un sărac cuminte, ca învățatul fără duh.

129. Calul rău merită hăț,
câinele obraznic: băț,
pasul rău - capcană rea,
gura spartă - palmă grea.

130. Cel ce ține neapărat
să devină om bogat,
douăzeci de ani măcar
să se facă porc murdar!

131. Nu se jupoaie pielea de pe vițelul viu,
- mânia și dobânda, - s-o lași pe mai târziu.

132. Adevărul când se ceartă cu minciuna pe ceva
praf va rămânea din toate,
- cearta-i totdeauna rea.

133. Omului cu nenoroc
toate i se uscă-n loc,
mulge capra în zadar
și-și dă tot, la cămătar.

134. Mincinosului se cere bună ținere de minte
ca să nu le uite toate câte le-a mințit nainte.

135. Sunt oameni ce cu mâna nu pot fi-nlăturați,
aceștia se cere cu mătura zburați.

136. Ușor poți trupul să ți-l speli
dar sufletul mai greu îl poți,
doar plânsul spală de greșeli
când din adânc amar îl scoți.

137. Cât de mic e ochiul, vede lumea toată,
- chiar credinței slabe cerul i se-arată.

138. Ochiul spune în afară ce-are inima-n ascuns
- cei ce ochii știu să-ntrebe, află-al inimii răspuns.

139. În felu-n care omul de oameni e văzut
așa și e, căci felul te face cunoscut.

140. Acela ce nu vrea să rabde
ci fuge de-un timp mai amar,
nici n-are pentru ce s-aștepte
un timp mai bun - e în zadar.

141. De omul care-i singur nu-i bine nici în rai,
nespus de multă milă, de cel stingher, să ai.

142. O jumătate de-adevăr, e o minciună-ntreagă,
nicicând nu va ieși curat acel ce-n ea se bagă.

143. Când spui numai adevărul nu-i nevoie de jurat
- se cunosc cu ușurință cei ce spun adevărat.

144. La toți le place adevărul
dar sunt puțini cei ce-l și spun, -
că nu-i de-ajuns numai să-ți placă
ci să-l și spui, - să fii om bun.

145. Numai cel c-o minte largă și c-o inimă la fel
spune adevăruri care, orice om, le simte-n el.

146. Miezul slujbei sfinte este:
răul să-l prefaci în bine,
stricăciunea - în virtute,
și vrăjmașii - frați cu tine.

147. Mai bine sufletul din trup, nevinovat, să-ți iasă
decât să scoți din gura ta o vorbă mincinoasă.

148. Până-i sufletul curat
știe Sfânta Lege
când ajunge îngâmfat,
- n-o mai înțelege.

149. Rugăciunea care omul
numai pentru el și-o spune
și nu pentru tot poporul,
- nu mai este rugăciune.

150. Nu spun multe adevăruri, căci mi-e teamă necurmat
să nu spun, pe negândite, și-un cuvânt neadevărat.

151. Cel ce face fapte bune fie fericit nespus,
binefacerea-i unirea lumii-ntregi cu Cel de Sus.

152. Chiar și răul e un bine, - dar acesta neapărat,
nu-i ca binele ce-l are binele adevărat.

153. Dacă-l cerți pe-un suflet ce-a păcătuit
spune-i, cum ar fi-altul cel care-a greșit,
astfel, cel ce-ascultă nu va fi-njosit
și cuvântul fi-ți-va mai ușor, primit.

154. Fiecare întâmplare minunată, e un nor
după care se ascunde bucuria tuturor.

155. Rădăcina Frumuseții este-n Gândul Cel Divin,
toate câte sunt frumoase de la El se nasc și vin.

156. Nu te depărta de oameni nici când ești al Slujbei Sfinte,
stai cu ei, având pe față numai dragoste fierbinte,
că-nvățând sau stând în rugă,
trebuie să faci și bine -
toate trei vrea să le vadă Gândul Cel Divin la tine.

157. Nu cu cei ce judecă, - acuzând grăbit,
ci cu cei ce suferă, - este Cel Iubit.

158. Omul e zidit, să fie, templu pentru gândul sfânt
asta-i sfânta lui menire, mai aleasă, pe pământ.

159. Dragostea îl roagă pe om, să se roage...
rugăciunea noastră, din a ei, se trage.

160. Cerul poate fi oriunde
și răspunde-oricui,
dar mai sigur că răspunde
cui stă-n fața lui.

161. Fii binevoitor-nainte de rugăciunea ta, oricând,
atunci fii sigur că te-ascultă și oamenii în orice gând.

162. Acel ce dă cu mână largă va fi-ascultat la rugăciune,
dar goală-i rugăciunea care se-nalță fără fapte bune.

163. Să nu pui multe stăruințe
pentru măruntele cerințe.

164. Să nu-ți faci rugăciunea-n starea
de certuri și de dușmănie,
- căci dacă-i rugăciunea sfântă
și starea ei tot sfântă fie.

165. Rugăciunea cea smerită
totdeauna e primită,
rugăciunea-nlăcrimată
totdeauna-i ascultată.

166. Glasul rugăminții tale nu-i la nimeni auzit
când în fața altor semeni, ai un umblet necinstit.

167. Roagă-te și pentru țara și pentru poporul tău,
ca nici locul unde te-afli, să nu sufere vreun rău,
fericirea ta e soră fericirii tuturor.
Nu te-ar ocoli pe tine o nefericire-a lor.

168. Omul care nu se roagă pentru neamul său lovit
când e la necaz,
- acela este-un om nelegiuit.

169. Mai vinovat e mincinosul
ca hoțul care banii-ți ia,
că mincinosul fură cinstea
și-ncrederea din viața ta.

170. Se duce mincinosul, - minciuna lui nu-i moare
și-odată o să-i ceară osânda, fiecare.

171. Cu timpul se mai uită minciunile vorbite
dar cele scrise, veșnic, rămân întipărite.

172. Orice se imită, - numai adevărul nu se poate,
imitarea lui oriunde că-i minciună se socoate.

173. Nici într-o mare de-adevăr
să nu pui o minciună,
căci stropul ei va otrăvi întreaga mare bună.

174. Adevărul totdeauna trebuie căutat în toate
căci în lume, îl ascunde fiecare, pe cât poate.

175. Buna-cuviință este începutu-nțelepciunii,
fără ea nu va-nțelege nimeni tainele minunii.

176. Nu-s poveștile pe lume de-adormit copii cu ele,
ci sunt de trezit pe oameni, ca să-ndrepte multe rele.

177. N-ai pentru ce să-l pizmuiești
pe-acel ce pizmuiește
că însăși inima lui rea
osânda-i pregătește.

178. Dacă-n douăzeci de vorbe vrei ceva să ne spui nouă,
și-l poți spune-n două vorbe,
- află-le pe-acestea două!

179. Când vorbești, grăiește simplu, ca un om obișnuit,
dar gândește ca-nțeleptul cel mai bine chibzuit.

180. De-ai merge-n iad c-o faptă bună
și-ai merge-n rai c-o faptă rea,
mai bine fă o faptă bună
și-n foc de-ai merge pentru ea!

181. Trei, sunt temelia lumii, trei țin lumea împreună:
Sfînta-nvățătură, Teama Cerului și Fapta bună.

182. Patru feluri dintre oameni, patru, sunt ca morți de vii:
cei căzuți, cei orbi, leproșii - și acei ce n-au copii.

183. Nu-ți necăji soția căci ea-i un suflet slab,
degrab i-aprinzi durerea, dar nu i-o stingi degrab!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/294517/din-partile-moldovei