Ganduri de mamă
Autor: Emilia Dana Dinescu
Album: Poezie creștină
Categorie: Diverse
GÂNDURI DE MAMĂ
Dumnezeu ne-a dat poruncă, mândria s-o alungăm,
Însă eu sunt tare mândră, vreau de vorbă ca să stăm,
Mă mândresc, sunt fericită, Dumnezeu mi-a dăruit,
Să fiu mamă, nu o dată, de trei ori s-a împlinit.
Eram numai o copilă, nu îndrăzneam să am ca vis,
Era visul ce în minte, chiar eu mi l-am interzis,
Mă temeam că nu se poate să visez așa măreț,
Privind mereu înainte, vedeam visul prea îndrăzneț.
Dar știi, visele sunt vise, chiar dacă nu îndrăznim,
Multe nu depind de noi, chiar dacă noi nu gândim,
Dumnezeu este la cârmă, planul este doar al Lui,
De analizez mai bine, visul meu e al cerului.
Dumnezeu mi-a dat avere, vis măreț mi-a dăruit
Și tot El mi-a dat putere, El m-a împuternicit,
Când credeam că-s obosită și simțeam că nu mai pot,
Copiii mă luau de mână, fiindcă ei sunt al meu tot.
Eu chiar nu am nici un merit, ei sunt binecuvântare,
Dar sunt mândră, fiindcă Domnul mi-a dat o sarcină mare,
Sarcina de a fi mamă este cea mai importantă,
Meseria ce nu cere să înveți totul deodată.
Mă mândresc fiindcă sunt mamă, mă mândresc și am putere,
Trec cu fruntea sus prin toate, fiindcă știu că Domnul cere
Să îmi fac rolul de mamă și putere iau de sus,
Eu îmi cresc copiii astăzi, dar îi vreau și cu Isus.
Dumnezeu mi-a dat avere, copiii sunt darul meu,
Eu în rugă stau întruna, strig și voi striga mereu,
Căci vreau cerul cu ardoare și în cer îi vreau pe ei,
Oricât ar fi ei de mari, pentru mine-s pruncii mei.
Mi-au dat aripi și putere să trec prin orice necaz,
Lângă ei nu mai sunt mamă, simt că sunt un brav viteaz,
Trec prin toate și mi-e bine căci lupt chiar ca o leoaică,
Nu lupt eu, Domnul cu mine, tot El poate să-i întoarcă.
Cam așa gândesc ca mamă și îndrăznesc să mă mândresc,
Am băieții mei cu mine și în suflet înfloresc,
Fiindcă știu că rugăciunea ce o înalț azi cu ardoare,
Ajunge la Tatăl meu, El îi duce spre salvare.
Emilia Dinescu
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/294539/ganduri-de-mama