Trăim într-o lume a promisiunilor neonorate și a angajamentelor încălcate, o lume în care falsul ia atâtea forme, încât ne este greu să mai credem că există cineva care să spună ceva și apoi să se țină de el.
Dumnezeu însă, oferă și astăzi acel reper de încredere care se pare că în societatea vremurilor noastre este aproape imposibil de găsit. Evenimentul nașterii Domnului Isus Hristos în lume, este un exemplu cât se poate de clar al împlinirii unei promisiuni rostite de Dumnezeu. De departe, venirea lui Hristos în lume, a marcat într-un mod unic și ireversibil existența omenirii, fiind momentul care a reprezentat atât împlinirea promisiunilor divine, cât și începutul răscumpărării omenirii afundate în bezna ignoranței și a păcatului.
Nașterea Domnului Isus Hristos, jertfa Lui și apoi învierea Lui din morți sunt esența mesajului dragostei lui Dumnezeu pentru omenire, singura cale de reconciliere a omului cu Dumnezeu și certitudinea vieții veșnice.
Biblia vorbește explicit despre faptul că nașterea lui Isus nu a fost un eveniment întâmplător, ci o împlinire a profețiilor din Vechiul Testament. Profetus Isaia scria aceste cuvinte: „Fecioara va rămâne însărcinată, va naște un Fiu și-i va pune numele Emanuel” (Isaia 7:14), ceea ce înseamnă „Dumnezeu este cu noi”. În planul divin, Isus trebuia să vină în lumea noastră pentru a aduce mântuirea, fiind promis încă de la început, după căderea omului în păcat (Geneza 3:15).
Contextul istoric în care s-a născut Hristos era dominat de stăpânirea romană, iar poporul Israel aștepta un eliberator care să împlinească speranțele mesianice. Totuși, planul lui Dumnezeu s-a desfășurat într-un mod neașteptat: nu prin putere militară, ci printr-un prunc născut într-o iesle, în smerenie.
În primul rând trebuie să remarcăm detaliile Scripturii despre nașterea Domnului Isus: evanghelia lui Luca, vorbește despre Maria, o tânără fecioară logodită cu Iosif, care primește vizita îngerului Gabriel. Acesta îi vorbește despre un act fără precedent în istorie și modul de lucru al lui Dumnezeu. Ea, Maria, avea să fie partea a lucrării lui Dumnezeu de mântuire a omenirii și avea să aducă în lume pe Însuși Fiul lui Dumnezeu (Luca 1:26-38). Maria, deși surprinsă, a acceptat cu credință planul lui Dumnezeu, spunând: „Facă-mi-se după cuvintele tale” (Luca 1:38).
Iosif, logodnicul Mariei, la rândul său, a fost îndrumat de un înger să o ia pe Maria ca soție, în ciuda circumstanțelor neobișnuite ale sarcinii ei. Ascultarea și credincioșia lui Iosif sunt exemple ale încrederii în Dumnezeu, chiar și în fața situațiilor dificile.
Nașterea lui Isus a avut loc în Betleem, conform cuvintelor profetice din Mica 5:2: „Și tu, Betleem Efrata, măcar că ești mic între cetățile lui Iuda, totuși din tine Îmi va ieși Cel ce va stăpâni peste Israel”. Fiindcă nu era loc pentru ei în han, Maria L-a născut pe Isus într-un grajd și L-a pus într-o iesle. Această simplitate subliniază caracterul smerit al venirii lui Mesia.
Apoi, remarcăm că venirea în lume a lui Hristos a avut parte de martori; deși vremurile de atunci erau radical diferite de contextul prezentului, nașterea lui Hristos în lume a fost văzută și atestată.
Primii care au primit vestea nașterii au fost păstorii, oameni simpli, dar care vegheau noaptea asupra turmelor lor. Un înger le-a adus vestea bună: „Astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul” (Luca 2:11). Cântarea îngerilor: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui!” (Luca 2:14), subliniază mesajul universal al nașterii lui Isus: reconcilierea între Dumnezeu și om.
De asemenea, magii de la răsărit, călăuziți de o stea, au venit să I se închine și I-au adus daruri simbolice: aur, smirnă și tămâie (Matei 2:1-12). Aurul simboliza regalitatea Lui, tămâia – divinitatea, iar smirna – suferința și sacrificiul Său viitor.
La fel de importantă când vorbim despre venirea lui Hristos în lumea este și semnificația nașterii Lui, deoarece ea marchează începutul planului de mântuire al lui Dumnezeu pentru omenire. Prin venirea Sa, Dumnezeu a coborât la nivelul omului, pentru a-i oferi o cale de ieșire din păcat și moarte spirituală. Mai târziu, Ioan, în evanghelia care îi poartă numele, avea să-L descrie pe Hristos ca fiind „Cuvântul care s-a făcut trup” care „a locuit printre noi, plin de har și de adevăr” (Ioan 1:14).
Nu putem uita un lucru estenția când vorbim despre nașterea lui Hristos; acela că ea reflectă natura împărăției lui Dumnezeu: smerenie, iubire și sacrificiu. În loc să vină ca un rege puternic, Isus S-a născut într-un loc umil, arătând că mântuirea este disponibilă pentru toți, indiferent de statutul social sau de meritele personale.
Pentru omul generație în care trăim, nașterea Domnului Isus Hristos trebuie să fie semnificativ mai mult decât un eveniment istoric; este punctul central al planului de răscumpărare divină și asigurarea că Dumnezeu Se ține de angajamentul luat. Venirea lui Hristos în lume, demonstrează mai presus de orice, iubirea lui Dumnezeu față de omenire, oferindu-ne certitudinea unei vieți noi în Hristos, pentru toți cei care cred. Fiecare detaliu al nașterii Sale miraculoare, de la împlinirea profețiilor până la martorii prezenți, subliniază suveranitatea lui Dumnezeu și caracterul Său plin de har.
Venirea lui Hristos în lume chemă la încrederea în promisiunile divine și la o viață în care să înțelegem că orice cuvânt pe care îl rostește Dumnezeu se împlinește fără întârziere și fără excepție.