1. Ieși liniștit de unde nu mai revii nicicând,
ușor stârnești furtuna, - dar greu o-mpaci urând.

2. Iubește mult și iartă pe cei apropiați
ca ochii tuturora să-i poți privi curați.

3. Așteaptă cu răbdare pe cei ce merg greoi,
să te aștepte și-alții când tu rămâi napoi.

4. Vorbește-ncet la patul bolnav și obosit,
- de-ajunge să te-urască, zadarnic ai venit.

5. Ai pași ușori în casa durerii când cobori,
să nu-i dărâmi pereții cei șubrezi și ușori.

6. Sunt grele cele bune - dar ascultarea lor
îți fac senină moartea - și pragul ei ușor.

7. E grea singurătatea? - Se poate că e grea...
Dar cum este-nsoțirea cu ura cea mai rea?

8. E mult mai greu acum s-asculți
decât să faci ce-ți place,
- dar vai cum plâng atât de mulți
ce nu mai pot desface.

9. E mult mai greu acum muncind
decât să te lași lenei,
- dar vai câți zac acum scrâșnind
în muncile Gheenei.

10. Să nu te duci cu cei fricoși
nici să lucrezi și nici să stai,
că mulți au fost de frică scoși
- când nici nu s-așteptau - din rai.

11. Să nu-nsoțești pe cel stricat
oricine-ar fi și-oriunde-ar sta
de nu vrei să ajungi pătat
pe veci în conștiința ta.

12. O, credeți-mă prieteni că este o răsplată,
că ceasul ei s-aproape și-i vine la oricare,
că orice gând și faptă odată și odată
nu poate să nu aibă un plâns ori o cântare.

13. O, nu uitați prieteni că lângă fiecine
e cumpăna cea dreaptă, atentă și-ncruntată,
că nu-i nici depărtare, nici scut și-ntunecime
în care să se-ascundă ceva de Judecată.

14. Adevărul n-are încă sărbătoarea lui acum,
mai muncește și aleargă ostenind pe greu-i drum,
însă Adevărul are vremea lui și Tronul său,
pe acestea niciodată nu le va zdrobi cel rău.

15 Adevărul n-are încă glas puternic și-ascultat
din atâtea uși se-ntoarce umilit și insultat,
însă are Adevărul Viitorul nesfârșit
când va fi pe tot el singur Împăratul Strălucit.

16. Fii statornic cu-Adevărul fiul meu orice-ai răbda
vine vremea-n care plată veșnică ți se va da.

17. Iubirea preschimbă furtuna
în dulce susur liniștit,
iubirea ne dă totdeauna
un țel și-un inel fericit.

18. Rămâi tânăr totdeauna în al inimii fior
ca să-i poți pe toți cei tineri înțelege iubitor.

19. Rămâi simțitor cu alții din al inimii afund
ca să poți s-alini frățește lacrimile ce s-ascund.

20. Rămâi liniștit oriunde plin de-ncredere luptând,
ca să poți fi-mbărbătare inimilor tremurând.

21. Rămâi mulțumit prin toate
necerând și necârtind,
ca să fii o frână-n calea
celor care prea se-ntind.

22. Să nu avem prea multă frunză,
să nu fim prea de vorbe plini,
că unde prea mult se vorbește
vor ști să tacă prea puțini.

23. Să nu avem în lumea asta o stare prea fără suspin,
că unde prea cântăm pe cale,
acolo plângem prea puțin.

24. Să nu umblăm prea fără grijă
îngăduind prea mult ce-am vrea,
că unde viața-i prea ușoară acolo moartea e prea grea.

25. Să nu ne bucurăm prea tare de-nșelătorul sorții zar
căci când prezentul e prea dulce
e viitorul prea amar.

26. Iarba se usucă, frunza cade iar,
apa-și face vaduri, altele întruna,
peste toate-n lume plânge-un în zadar,
numai în iubire cântă-un totdeauna.

27. Vara arzi în soare, iarna arzi în ger,
ce te-ncântă astăzi mâine te-nfioară,
toate-apasă duhul, toate-l strâng ca-n fier,
numai conștiința sfântă e ușoară.

28. Anii trec ca norii, perii-ncărunțesc,
vremurile-s altfel,
- totul e-n schimbare
trecător ca spuma-i tot ce-i omenesc,
numai Adevărul este-același soare.

29. Ține cu-Adevărul chiar de-ar fi să mori,
suferă el astăzi, - dar va-nvinge mâne,
oamenii și anii toți sunt schimbători,
singur Adevărul veșnic va rămâne...

30. Să nu te uiți în urmă când mâna pui pe plug,
ci-apasă dreaptă brazda cu ochii prinși de Țintă,
să nu te uiți la flăcări când ai ajuns pe rug,
nici temeri, nici speranțe credința să nu-ți mintă.

31. O, moarte strălucită din clipa biruinței
cum le răscumperi toate și toate le-nsenini,
ce unic imn de slavă înveșnicești ființei
și cum preschimbi în raze cununile de spini.

32. O, strălucită moarte doar de eroi trăită
cuprinde-ne în clipa supremei biruinți,
să trecem spre viața în veci nemaisfârșită
în felul cel mai vrednic de vrednicii părinți.

33. Când lumina-n mine scade
cresc a-umbrelor poveri,
când virtutea îmi recade
pierd seninele puteri,
și-atunci inimii se cade
plânsul marilor dureri.

34. Zilnic merg spre judecată
ale mele fapte - rând,
după ele, la răsplată
am să merg și eu curând,
toată-nțelepciunea, toată
o s-o-ntâmpin neplângând.

35. Cum nu mai lasă peste-o apă
nici urmă chipul oglindit,
așa să nu-ți lași peste suflet nimic din răul întâlnit.

36. Să-ți fie prieten Adevărul
și cel vorbit și cel tăcut,
atuncea pentru conștiință veșmânt de soare ți-ai făcut.

37. Orice loc să nu-ți aducă inimii învinuiri,
de-un cuvânt călcat credinței,
de-un păcat unei iubiri,
și-atunci calea ta frumoasă către ceasul de apoi
ți-o vei duce prin lumină
mai presus de-orice noroi.

38. Grea-i umblarea cu-Adevărul pe pământul de minciuni,
dac-ar fi ușoară-aceasta n-ar fi-așa puțini cei buni.

39. Mare-i lupta cu-ndoiala când privești spre ce nu vezi,
dac-ar fi ușoară-aceasta n-ar fi-așa de greu să crezi.

40. Multe-s ranele vieții celui înfrânat și-ales,
dac-ar fi puține-acestea n-ar fi-așa zdrobit ades.

41. Chinuit e drumul jertfei pân-la țelul strălucit,
dac-ar fi ușor acesta n-ar fi-așa de răsplătit.

42. Oricât ți-ar fi de neplătită pe lume datoria ta,
mai fă-ți-o, nu fugi, mai fă-ți-o,
curând răsplata vei purta.

43. Oricât ți-ar fi de grea povara părinților neputincioși,
mai poartă-i, nu-i lăsa, mai poartă-i
și mulți ani vei trăi frumoși.

44. Oricât ți-ar fi de-uscată glia
ce ți s-a dat să ți-o lucrezi,
mai ară, nu-nceta, mai ară,
curând cu roade-ai să ți-o vezi...

45. Cu cât ai un dar mai mare
să muncești mai devotat,
de-orice timp pierdut zadarnic ție-ți este mai păcat.

46. Cu cât ai mai naltă starea,
- să te porți și mai smerit,
dacă ești tiran ori mândru, ești și mai de osândit.

47. Cu cât ai un nume-n țară mai înalt și cunoscut,
trebuie să ai un umblet mai modest și mai plăcut.

48. Dacă-ai fost cinstit, n-ai teamă
căci oriunde-ai fi ajuns,
limpede-ți va fi privirea,
liniștit vei da răspuns.

49. Nu poți să faci la alții-un bine
de nu-ți faci ție-ntâi un rău,
de nu renunți ceva la tine
nu poți s-ajuți pe-un frate-al tău.

50. Nu iei a nimănui ocară
de nu rabzi tu în locul lui
- când nu ești gata de-o povară
nu faci vreun bine nimănui.

51. O, ce divin e să faci bine
chiar dacă ție-ți faci un rău,
căci numai când te uiți pe tine
ești frate pentru-un frate-al tău.

52. Tot ce faci fă ca să poarte
semnul nalt și lucitor,
ce de dincolo de moarte
dă un nimb nemuritor.

53. Dorește-te ca-n focul aprins și uriaș
al dragostei și muncii la cea mai naltă pară
să-ți poți topi ființa - pân-la a fi părtaș
desăvârșit de una cu tot ce-o să te ceară.

54. Cu inima-ncălzită în flăcări, pân-la alb
fierbinte și curată să-nvălui lumea-ntreagă,
cu fiecare faptă s-aduci un calm și cald
balsam pentru-o durere ce-așteaptă și te roagă.

55. Să-ți contopești ființa cu neamul tău erou,
cu-a lui însângerată istorie-nțeleaptă
ca să te nalți cu dânsul din zi în zi mai nou
spre Sferele Luminii urcând din treaptă-n treaptă.

56. Să arzi cu adevărul frumos pân-la sfârșit
ființa dăruindu-ți cu dragoste - și toată
iar când n-o să-ți mai aibă nimic nedăruit
atunci să ți se stingă puternic - dintr-o dată!

57. Cu ce recunoștință ai fi apoi urmat
căci flacăra luminii din rugul jertfei tale
pe-altarele-amintirii ar arde necurmat
și mulți o să-ți urmeze străluminoasa cale.

58. Când ești la fel de prieten cu cei ce trec și vin,
când ești la fel de-acasă acolo sau aici,
când între-ai tăi oriunde te simți cu gând senin,
- e-atâta măreție și-n lucrurile mici.

59. Din câți merg lângă tine când n-ai nici un dușman,
cuvântul și tăcerea când nu spun rău de tine,
atunci mai copt ți-e rodul cules din an în an
și dragostea te-așteaptă cu brațe pline-pline.

60. Când nu rămân dator nici casei
nici semenilor - cu nimic,
aș fi găsit cinstit oriunde
în tot ce fac și-n tot ce zic.

61. În cinstea conștiinței mele
și-n lucrul care-mi fac curat,
stă chipul meu și bunul nume și prețul meu adevărat.

62. Să nu mai am dușmani, - cu zâmbet să-l pot privi
pe orice ins,
atunci mi-ar străluci frumsețea pe-ntregul inimii cuprins.

63. Chiar dac-ar fi ca niciodată să nu văd semănat ce-adun,
să nu-ncetez să-mi umplu sacii
cu grâu din soiul cel mai bun,
căci dacă grâul bun din vreme e pregătit frumos, - atunci
veni-vor mâinile și timpul acelei fericite munci.

64. Am și eu vremea mea
și partea pe care trebuie s-o fac
dar fie cât de greu, - e scurtă
și-apoi voi odihni în veac.

65. Dac-ai aflat lumina care te face-n adâncimi să vezi
atunci nu-i greu să poți cunoaște cu cine mergi
și-n ce să crezi.

66. Cu cât tăcerea-i mai adâncă, cu-atât cuvântul e mai clar,
cu cât ai plâns mai multe lacrimi
cu-atât vederea-i mai curată,
cu cât mai mare-a fost furtuna, e mai senin în urmă, - dar...
puțini cunosc cât spun acestea
- și mulți nu află niciodată.

67. Câte-am pierdut în lumea asta
- și câte-am încă să mai pierd,
căci numai la hotarul morții începe-adevărata viață
- abia acum știu ce-i iubirea
când nu mai știu să mai dezmierd,
dar de aici începe drumul scăpat de fumuri și de ceață.

68. Biruința urii lumii asuprește nimicind,
biruințele iubirii dezrobesc întinerind.

69. Mai ușor decât se scurge printre degete nisipul
i se scurge lumii slava și se pierde lumii chipul,
nu te înșela dorind-o
și nu dispera pierzând-o,
fericirea ți-o apropii amăgirea depărtând-o.

70. Ce plin e râul vieții de gropi primejdioase
și de vârtejuri unde nenorociri pândesc,
ai ochi deschiși, alege ostroavele frumoase
și curgerile repezi ce nu te moleșesc.

71. Izvorul fericirii lumii e-un strop așa de-ncet și rar,
că mulți așteaptă viața-ntreagă cu gura arsă - în zadar.

72. Izvorul muncii și-al iubirii e-mbelșugat și cristalin,
oricine vine să se-adape se-ntoarce cu ulciorul plin.

73. Viața-i drum printre tuneluri
ce-ntunecate par și lungi,
puțină-i liniștea pe cale
dar nesfârșită-i când ajungi.

74. Adeseori pe-un an de roade l-așteaptă ani cu rod nestrâns
și după-o mare bucurie putem să ne-așteptăm la plâns,
nici anii buni să nu ne-ngâmfe,
nici anii slabi să nu-i urâm,
atunci nu-nnebunim la bine
și nici la rău nu ne târâm.

75. Deschideți-vă-odată ochii spre aurul adevărat,
acesta-i a iubi ce-i nobil, frumos și vrednic și curat.

76. O, fericire, o, chip dulce și-atrăgător și mult căutat,
ce rar într-adevăr pe lume ești tu cuprins și-mbrățișat...
Ce uriaș tribut de lacrimi și jertfe trebuie să dea
sărmana inimă-omenească ce însetează-a te vedea...

77. Iubirea cât de lungă-ar fi n-ajunge niciodată,
dar cât de scurtă-i,
e de-ajuns când dulce-i și curată.

78. Atunci când dragostea ți-o dai nimic din ea n-ascunde,
curat și sfânt să fie tot ce-ntreabă și răspunde.

79. Nici banii tăi, nici arta ta, nimic nu-l mulțumește
decât iubirea ta pe-acel ce pe-asta o dorește.

80. Orice vârstă din viață și-are-a ei plăceri la rând,
care țin cât vârsta ține - și-apoi trec cu ea trecând,
numai dragostea și cinstea sunt plăcerile ce țin
totdeauna-n orice vârstă,
chipul lor e-n veci senin.

81. Nu-i pe pământ comoară să poată fi legată
atât ca de iubire - o inimă curată.

82. Sufletul mereu să țină trupul strâns în frâul său,
când se rupe frâu-acesta totul se sfârșește rău.

83. Un păcat făcut cu trupul e trupește ispășit,
cel cu sufletu-mpreună se plătește nesfârșit.

84. Nu-s păcate să se piardă
nici din mari și nici din mici,
ispășești în veșnicie ce nu ispășești aici.

85. Sugrumă-ți dorința care vrea ce nu-i îngăduit
dar de care cu putere ești atras și-nlănțuit,
căci numai dorința care crezi c-o poți înfăptui
poate viața a ți-o arde, sufletul a ți-l zdrobi.

86. Să nu ți se nască-n suflet gelozii și dușmănie
spre cei cărora mai darnic le-a fost Cerul decât ție,
fiecare și-are vremea și de-a plânge și-a cânta,
ei o au a lor acuma, - mâine-o poți și tu pe-a ta.

87. Caută cât mai des la multe să poți renunța-mpăcat,
nici regret și nici mândrie neavând c-ai renunțat,
mai ales când e-n folosul celor care nu vor fi
nici cu vorba nici cu fapta în măsură-a-ți răsplăti.

88. Caută să poți sta-n liniște și să strângi etern cules,
chiar din locul și din timpul care tu nu l-ai ales.

89. O voință s-ai mai tare decât orișice dorinți,
numai ea-ți îndrumă bine pașii-n căile cuminți.

90. Adevărule preadulce, nu știam demult eu oare
că în lume mai comodă e tăcerea lăsătoare?
Dar de-aș fi tăcut când glasul tău era înăbușit
n-aș fi meritat eu oare plată focul nesfârșit?

91. Adevărule puternic greu îmi este-al tău sfânt grai,
însă pacea conștiinței, numai când ți-l strig mi-o dai.

92. Cu foc să-Ți aprind Cuvântul
și cu sare să Ți-l săr,
să mă afli vrednic Ție
sfânt și unic Adevăr.

93. Spune-mi totdeauna voia ta Cuvântule curat,
căci eu nu întotdeauna o înțeleg adevărat
și când n-o pot înțelege cum să știu s-o-nfăptuiesc
și-atunci sufăr, căci din toată inima te prețuiesc.

94. Omule, cuvântul este-un vas de preț,
el îți e valoarea scurtei tale vieți,
când ți-l ții te face vrednic și iubit,
când ți-l calci te lasă în noroi trântit.

95. Timpul tău, dreptatea sau averea ta,
mulți stricați pe lume pot a le călca,
dar cuvântul numai singur tu ți-l poți
- sfânt să-ți ții cuvântul, aur să-l socoți.

96. Ce minunată-i căsnicia când căsnicia celor doi
o înveșmântă cald iubirea
și-i cântă-al îngerilor roi,
păstrați-o până-n veșnicie voi amândoi care-o aveți,
pentru nimic să nu vă vindeți acest dar scump
de mare preț.

97. Prietene, prin lume tu ești un călător,
cu cât duci mai puține poți merge mai ușor.

98. Bagajul care-l târâi mai greu pe unde-apuci,
nu este-al tău, a ta e doar sarcina că-l duci.

99. Al tău e doar puținul ce-l dai și ți-l trimiți,
spre unde-ți vor deschide săracii miluiți.

100. Nimic nu este-al nostru ci toate ni se scurg,
rămâne mâna goală la ultimul amurg.

101. Pe scaunul tău de astăzi, 'nainte alții-au stat
și chipul tău de astăzi curând va fi uitat...
Nu-ți socoti statornic nimic din ce-ai acum,
cu fapte sfinte-mbracă-ți aripile de drum.

102. Ca râul care poartă un pai pe unda lui,
așa-i nesigur drumul pe lume-al orișicui.

103. Nu te-amăgi că toate ți-s veșnice aici,
că poți să le lași toate mai grabnic de cum zici.

104. Când seara este-atât de-aproape,
cine-s mai răspândiți prin zări?
- Sunt cei ce seamănă cu lacrimi
spre secerișul cu cântări.

105. Cine sunt cei ce-n brațe pline
culeg lumină din belșug?
- Sunt cei ce-au plâns cel mai puternic
odată apăsând pe plug.

106. O, frații mei de ger și jertfă, de cer și vis,
de plug și plâns...
Arați și semănați, căci veșnic
e rodul ce-l aveți de strâns.

107. Cum tremură privirea izvorului curat
când cade peste dânsa o frunză legănat,
așa tresare gândul când și-amintește drag
de locul unde-așteaptă al dragostei lui steag.

108. Pe-obraz când stropii de sudoare
cu stropi de lacrimi se unesc,
pe chipul trecător s-așează frumsețea unui chip ceresc.

109. Noi nu murim când inima-ncetează,
lăsăm în urmă tot ce-am scris sau spus,
dar ce lăsăm la cei ce ne urmează
mereu dă rod când noi demult ne-am dus.

110. O, voi cei mari conducători de gloate,
părinți și-ndrumători pentru urmași,
voi veți purta răspunderile toate
- voi creșteți sfinți ori creșteți ucigași.

111. Ridică-te și-nvingi ispita
când sufletul ți-l trage-afund,
căci ochii sclipitori văpaia pierzării tale o ascund.

112. Ridică-te și-nvingi, nu plânge când ești căzut și dezarmat,
nu-i rău mai rău ca deznădejdea,
nici ucigaș mai blestemat.

113. Mor toate-aici căci roabe morții
sunt toate câte s-au născut,
și moartea-i ușa ce le trece
spre-un Dincolo necunoscut.

114. Mor și averile pe lume
cum mor sărmanii lor stăpâni,
numai osânda și răsplata
le trece într-un veșnic Mâini’.

115. Mor chiar și pietrele de vreme
și de loviri, cum moare tot,
nimic nu poate-nvinge moartea
doar faptele iubirii-o pot.

116. Mor bucuriile ispitei,
mor laudele lumii, mor,
stăpânii, regii și tiranii,
căci moartea-i plata tuturor.

117. Mor toate-toate-n lumea asta
numai acei ce le-au lucrat
culeg în viața cealaltă
tot ce aici au semănat.

118. Să nu taci când știi adevărul
ci strigă graiul lui ceresc,
mai greu e chinul conștiinței
ca orișicare chin lumesc.

119. Să nu-ți privești cu ușurință
cuvântul care te-a legat,
ținându-l ești prin el un înger,
călcându-l ești un blestemat.

120. De nu poți face-o bucurie cât întristarea ce-ai făcut,
atât de-adâncă și de-ntinsă,
- păcatul tău e netrecut.

121. De nu despăgubești asemeni pe cel ce l-ai nedreptățit,
cu preț cât cel pierdut de mare,
- păcatul tău e neplătit.

122. De nu-ți mărturisești păcatul pe cât e el cu-adevărat,
și nu ți-l lași pe totdeauna
- păcatul tău e neiertat.

123. Chiar și ființa cea mai slabă ajunge de nebiruit
când hotărâtă-i curăția să-și țină până la sfârșit.

124. Când vrei să-ți aperi curăția, o aperi până la mormânt,
îți dai averea și viața,
dar nu-ți calci sfântul legământ.

125. De-aceea dacă-ți calci credința
și uiți iubirea ta dintâi,
în vecii vecilor tu singur de-aceasta vinovat rămâi...

126. Un tată ce-și iubește fiii nu-i poate despărți de cer,
sau dacă poate nu e tată ci-i un călău
și-un temnicer.

127. O mamă nu-și ucide fiul
nici dac-ar fi să moară ea,
ori dacă-l poate nu e mamă ci este fiara cea mai rea.

128. Acel ce piere doar el singur
va fi de-o vină pedepsit,
un tată și-un păstor și-o mamă, au însă vina înmiit.

129. Nu spune făptuind păcatul c-ai fost silit să-l făptuiești,
căci nimeni nu te poate face să faci nici mort
ce nu voiești.

130. Să nu uiți niciodată-n viață păcatele ce le-ai făcut,
a lor aducere aminte să-ți țină sufletul durut,
chiar dacă le-ai spălat cu lacrimi
și le-ai lăsat demult căit,
a lor aducere aminte să-ți țină drumul negreșit.

131. Să-ți fie tot mai trează mintea
și mai în frâu al firii zbor,
când tot mai sus te nalți de rele
vezi mai urâtă fața lor.

132. Nu înceta să spui de cinste
și de dreptate nu-nceta,
chiar de nu poți salva pe nimeni
salvează-ți conștiința ta.

133. Stăpânește-te-n mânie să nu spui nici un cuvânt,
căci din vorbele mâniei multe rele-n lume sunt.

134. Nu vorbi cât timp durerea ți-arde inima din piept,
căci când duhul e-ntristare gura nu vorbește drept.

135. Lasă clipa hotărârii pentru când ești liniștit,
ca să-ți fie rodul faptei bucuros și nu zdrobit.

136. Fii lumină spre viață celor ce-ți urmează-n veci,
chiar de-ar fi numa-ntuneric pentru tine pe-unde treci,
luptă-te să-mprăștii vălul de-ntuneric greu și des
și-ai să vezi cum după tine tot mai mulți din beznă ies.

137. Când legea trupului spre moarte
te va târî nepăsător,
tu faci și pe-alții mai departe
să cadă-nfrânți de trupul lor,
de-aceea nu numai de tine
ci și de alții-ai să răspunzi,
cu ce ți-s gândurile pline
și ce porniri în tine-ascunzi.

138. Să spui, - dar nu în orice vreme,
s-alegi ce spui
și cui vorbești,
căci pentru-o vorbă ne-la-vreme poți să ajungi
cum nici gândești.

139. S-asculți, - dar nu orice-ndrumare,
ci să iei seama
ce asculți,
căci o-ndrumare rea cu viața au ispășit-o
cei mai mulți.

140. Să dai, - dar cu înțelepciune
în tot ce dai
ori ce primești,
nici să ajuți pe un netrebnic,
nici la un sfânt
să te zgârcești.

141. Când ochii astăzi plini de lacrimi i-ndrepți
spre al răbdării har,
vedea-vei negrăit de dulce
ce-ți pare-acum nespus de-amar.

142. N-aștepta rugare multă când vezi lipsă de-ajutor,
până nici nu ți se cere, să te simți că ești dator.

143. Până nici nu-ntinde mâna - să-l ajuți pe cel flămând,
mulți mai bine mor de foame decât a trăi cerând.

144. Ce greu atârnă în lumină
și-un singur fir de praf căzând,
- ce greu va fi pe conștiință
chiar și-o minciună - oarecând!

145. Ce greu va fi în clipa morții
și-un singur ceas cândva pierdut,
și-un singur gând de răzbunare,
și-un singur bine nefăcut.

146. Mai bine rabdă tu osânda
decât să osândești pe față,
decât s-aprinzi un foc în alții
mai bine-ți arde-a ta viață.

147. Mai bine sufere-orice chinuri
și nedreptate și greșale
decât să-ți plângă conștiința
că alții sufăr pentru-a tale.

148. Când ai,
dar din a tale haine nu-mbraci pe nici un chinuit,
pe tine cine-o să te-mbrace
când vei sta mâine dezgolit?

149. Când ai,
dar din a ta cămară nu dai la un lipsit nicicând,
de tine cine-o s-aibă milă
când mâine-o să rămâi flămând?

150. Când ai,
dar nu deschizi la nimeni să-i dai un loc
după-al tău prag,
nici ție nu-ți va da loc nimeni când mâine-o să rămâi
pribeag...

151. Dulce-i pacea câștigată cu un preț de lungi dureri,
și cuvintele-nvățate după ani de lungi tăceri.

152. Nu nesocoti-ndreptarea spre cinstitele cărări,
că nu știi ce-amare-odată sunt târziile mustrări.

153. Când vrei să afli Adevărul despovărează-ți mintea ta
de tot ce-i negură și zgomot
- căci altfel nu-l poți asculta.

154. Să-ți pară rău de tot ce-n viață putut-ai pierde
în zadar,
dar după vremea ta pierdută să-ți pară rău cel mai amar.

155. Să-ți pară rău după cuvântul ce l-ai știut
și nu l-ai spus,
de tot ce nu mai poți întoarce,
de timpul ce pierdut s-a dus.

156. Să-ți pară rău după iubirea ce-o datorai
și n-ai știut,
c-atâți din cei ce-o așteptară
s-au dus cu timpul tău pierdut.

157. Nu-ți pierde timpul scump pe care
îl ai ca toate mai de preț,
nu-ți da pe flori înșelătoare
cununa veșnicei vieți.

158. Să nu te lași furat de vreme
căci viața trece ca un zbor,
și vei tot sta, - te vei tot teme
și nu mai faci ce ești dator.

159. Scurt și mărginit ți-e timpul care îl mai ai aici,
nu ți-l risipi în lene,
nu ți-l pierde-n lucruri mici.

160. Desfrâului și lenei să nu te lași nicicând
căci toți câți le iubiră s-au deșteptat plângând.

161. Nu-ți aminti întruna de răul din trecut
căci ura-ți roade-n suflet ca viermele tăcut.

162. Nu plânge lacrimi false și nu-nșela zâmbind,
căci ghearele pierzării așa pândesc și prind.

163. Din tot ce-aduni c-o ne-ncetată
dorință de-a fi mai bogat
- nu stai tu să te-ntrebi vreodată
ce-i chiar al tău - cu-adevărat?

164. Și dacă vezi din câte-s roată
că n-ai nimic nedespărțit,
- nu stai tu singur câteodată
ca să te-ntrebi, - de ce-ai trăit?

165. Și dacă moartea, cu aripa
cea neagră azi ți-ar sta în drum,
- nu vezi tu om sărman că-i clipa
ca-n alt fel să trăiești de-acum?

166. Cântăm copilăria la anii ei de-atunci,
dar plângem pe bărbații rămași la minte prunci.

167. Rușină-te-a mai râde
și-a mai umbla oricum,
când anii și viața îți cer alt grai și drum.

168. Nu-i spre fericire calea presărată prea cu flori,
ca să poți ajunge una sângeri greu de multe ori.

169. Nu-s pe drumul cunoștinței pomi cu roadele prea jos,
ca s-ajungi la câte unul sui adesea drum spinos.

170. Spre-mpăcarea conștiinței nu-i drum scurt
și nici ușor,
dar odată-ajuns acolo, nu-i rai mai odihnitor.

171. Nu-ți strânge prea cu zâmbet
și prea-ncrezut comoară,
la mulți chiar ziua asta
n-o să le-ajungă seară.

172. Gândește-te la Mâine
cu teamă de viață,
la mulți chiar noaptea asta
n-ajunge dimineață.

173. Nu alunga pe nimeni din ușa ta nicicând,
ai fost și tu vreodată
sau ai să fii flămând.

174. Nici nu-ți închide mâna spre-un semen zdrențuit,
ai fost și tu vreodată
sau ai să fii lipsit.

175. Nici nu mustra pe nimeni, nici judeca nicicum,
ai fost și tu-n greșeală
- sau poate ești și-acum.

176. Ară, seamănă, plivește
câmpu-i larg, plugari puțini,
ca s-aduni belșug de roade
seamănă cu pumnii plini.

177. Iubește suflete și rabdă,
cât vei iubi vei fi curat,
cât vei răbda vei fi puternic,
nebiruit cu-adevărat.

178. Așa să pot trăi alături
de sufletul ce mi-a fost dat,
ca soțul meu să poată spune
că i-am fost soț cu-adevărat.

179. Așa să pot trăi cu cinste
pe drumul vrednic de urmat,
ca fiii mei să poată spune
c-am fost părinte-adevărat.

180. Așa să-mi duc tot drumul vieții
și-n ce m-ascund și-n ce m-arat,
ca oamenii să poată spune
c-am fost un om cu-adevărat.

181. Mai trecătoare-i slava lumii
ca fulgul cel căzut în mână,
un soare mai călduț o arde,
un vânt mai tărișor o mână.

182. Mai trecător e-avutul lumii
ca paiul dus de vijelie
a fost, s-a dus,
- iar peste-o clipă
a cui ajunge, - cine știe!

183. Să nu-ți legi inima de lume
și-al ei avut că-n veci vor ține
căci vântul care ți-l aduce
îl ia mai grabnic de la tine.

184. Până nu-ți zidești iubirea inimii la temelii,
zidurile se dărâmă, pietrele-ți rămân pustii,
până nu-ți îngrași cu lacrimi glia-n care-ai semănat,
ne-ncolțită-ți stă sămânța în pământ nedezghețat.

185. Până nu-ți uzi cu sudoarea frunții tale-orice răsad,
frunzele uscate-ți pică, roadele necoapte-ți cad,
până nu-ți îngropi comoara ce te ține mai legat,
aripile-ți zac lăsate, duhu-ți geme subjugat.

186. Până nu-ți jertfești ființa pe al slujbei tale-altar,
orice flacără se stinge,
orice zbor recade iar,
- frate, nu-ți cruța ființa ci jertfește-o curajos,
numai astfel vei atinge țelul 'nalt și luminos.

187. Nu ești învins cât timp credința
nu ți-ai schimbat și nu ți-ai stins,
credința iarăși te ridică
poți fi căzut,
- dar nu învins.

188. Nu ești învins cât ai nădejdea
și țelul ei îți este sfânt,
nădejdea iarăși te-ntărește
poți fi trântit,
- dar nu înfrânt.

189. Nu ești zdrobit cât ai iubirea
curată și de neclintit,
iubirea iarăși te înalță
poți fi călcat
- dar nu zdrobit.