Troiță Maramureșeană
cu sfântul soarelui însemn,
din câte-o luncă și poiană
mai vii cu vechiul tău îndemn.

Cu fața plină de blândețe
de la răscruci,
de la fântâni,
ne-ntâmpini și ne dai binețe
tot cum știam de la bătrâni.

Azi vânt și praf, tot mai afară
te-alungă să te-ascunzi în munți,
unde tăcerea mai coboară
și unde se mai pleacă frunți.

Tu-i plângi pe cei ce te alungă
cum plânge-o maică după fii,
căci știi ce greu o să-i ajungă
durerea, - când n-ai să mai fii!

Troiță Maramureșeană,
nu ne lăsa și nu te du,
rămâne țara prea orfană
atunci când ni te duci și tu.

Cu tine-ar merge Miorița
și Nani-na și Lerui ler,
și ni s-ar stinge luminița
și-n cel mai tăinuit ungher.