Hărnicia
Autor: Traian Dorz
Album: Comori Nemuritoare
Categorie: Zidire spirituala
1. Hărnicia e frumsețea sufletului chibzuit
care-și rânduiește totul bine, vrednic și cinstit,
care-și face datoria și la timp și bucuros,
- o asemenea viață, ce plăcută-i lui Hristos.
2. Hărnicia nu te lasă nici zdrențos și nici flămând,
ziua ei mereu e bună,
plugul ei e bun oricând.
3. Hărnicia este zestrea cea mai scumpă la o fată,
după ea să-ți știi alege pe soția ta curată,
nu frumsețea, nici averea să-ți dorești,
ci hărnicia
căci ea-ți face și frumoasă și avută căsnicia.
4. Hărnicia și păstrarea îți fac mâinile prea pline
și să ai de-ajuns din toate,
și să dai la cel ce-ți vine.
5. Hărnicia este-o parte din credința cea curată,
dar ea nu-i nici lăcomie,
nici zgârcenie vreodată,
ci e cinste, chibzuință și frumsețe sufletească
pentru cel ce vrea ca bine și-n chip vrednic
să trăiască.
6. Hărnicia este mama ordinei și bunăstării,
dărnicia ei ți-aduce roada binecuvântării.
7. Fii om harnic și prin muncă vei ajunge s-ai de toate,
dar să știi și dărnicia, mâna ta să dea cât poate,
căci dacă mereu vei strânge peste câte-ai trebuință,
avuția nu-i un bine, ci-i un rău
și-o necredință.
8. Sănătatea și puterea îți sunt date, să-ți adune
cât să poată dărnicia să împartă-n fapte bune.
9. Hărnicia-ți dăruiește
totdeauna ce-ți lipsește,
pe ai tăi să-i faci plăcuți
și pe alții să-i ajuți,
să-i ajuți pe cei cu tine
și la alții să faci bine,
să ajuți buna lucrare
și să strângi răsplată mare.
10. Nici sănătatea nici puterea nu țin prea mult,
- deci nu uita,
fii harnic și adună-ți astăzi să ai și mâine ce purta.
11. Sănătatea fără muncă duce omul numa-n rele,
lenea chiar și-n tinerețe trage numai zile grele,
hărnicia chibzuită are numai zile bune
însă omului în toate i se cere-nțelepciune.
12. Hărnicia-i o poruncă și-i un dar neprețuit,
însă prea puțini o caută
și-o țin pînă la sfârșit.
13. Hărnicia nu așteaptă să-l tot strigi până se scoală,
ea-i la munca ei departe pe când altu-abia se spală,
de aceea hărnicia totdeauna cântă-n cale
pe când lenea mondrănește târâind picioare goale.
14. Cât de dreaptă însoțire au aceste două-ntruna:
hărnicia cu-adevărul,
lenevia cu minciuna.
15. Ce adesea, hărnicia e la multe vindecare
și la boală și la patimi care nu aveau scăpare,
Dumnezeu a pus în muncă și belșug și sănătate
și-astea sunt a mulțumirii roade binecuvântate.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/294685/harnicia