Legământul (Comori Nemuritoare)
Autor: Traian Dorz
Album: Comori Nemuritoare
Categorie: Zidire spirituala
1. Sfânt e legământul veșnic, unul și pe totdeauna,
ca o stâncă să-ți rămână oricât l-ar izbi furtuna,
cum e soarele să-ți fie, orice nori ar fi să vină,
neschimbat să-ți dăinuiască
și ne-ntunecat să-ți țină.
2. Neschimbat rămâne veșnic legământul credincios,
neschimbat în veci și unul, -
doar acesta e frumos.
3. Cum n-ai două vieți pe lume decât una pe vecie,
tot așa se cere unul și-al tău legământ să fie.
Unul ți-este al tău suflet,
una-i sfânta mântuire,
unul ți-este legământulntul care ține-a lor iubire.
4. Vai de-acela care-și calcă sfântul legământ făcut,
ar fi fost de el mai bine nici să nu se fi născut.
5. Unul este Adevărul, ieri și azi și-n veci mereu,
așa trebuie să fie și ce-am spus cândva și eu,
legământul sfânt e unul și al nostru și-al oricui,
și când el ți-l spune ție,
și când tu i l-ai spus lui.
6. Legământul cu-Adevărul când El ți-a iertat păcatul
este unul pe vecie,
dacă-l calci nu mai ai altul.
7. Nu știm cum pot unii care peste legământ să-și treacă,
nu li-e teamă că-și ard ochii
și că inima le seacă?
Nu li-e frică de blestemul cel în care se aruncă?
- Căci a ține legămîntul este cea mai grea poruncă.
8. Nu grăbi cu legământul, - dar odată ce l-ai pus
ține-l până vei ajunge înaintea cui l-ai pus.
9. Cum îți ții tu legământul pus cu Dragostea-n suspine,
astfel și ea o să-și țină legământul ei cu tine,
să nu crezi că tu călcându-l, ea cu tine-o să și-l țină,
dacă ți-ai călcat o vorbă, peste toate-ai dat cu tină.
10. Fiecare vorbă fie-ți ca un veșnic legământ,
știi că orice judecată îți va fi pe-al tău cuvânt.
11. Legământul cu iubirea și cu soțul când l-ai pus
Cerul sfânt pe veșnicie l-a pecetluit de Sus,
i-au fost îngerii și frații martori cutremurători,
- cum crezi c-ai să scapi călcându-l
sau cum crezi să poți să mori?
12. Ține-ți tare legământul pînă-ai să ajungi la Țel,
căci pe tine te vei ține, dacă-l vei ținea pe el!
13. Niciodată nu se uită legământul cel de preț
pus cu lacrimi și cu flăcări între frați și-ntre peceți,
nici o stare să nu-l schimbe,
nici ispite și nici foc
orice vine și te află, să te lase tot pe loc.
14. Ești pierdut când legământul ai ajuns a-l lepăda,
dă-ți averea, dă-ți viața,
dar pe-acesta nu ți-l da.
15. O, ce sfânt e legământul pus spre cer sau spre pământ,
între rugăciuni și lacrimi
și-ntre stări cum nu mai sunt,
nu-l uita, cu foc și lacrimi scrie-ți-l oriunde-ai sta
și-arde-ți trupul,
dă-ți viața,
pierde-ți tot,
- dar nu-l călca!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/294711/legamantul-comori-nemuritoare