Surorilor iubite
Autor: Traian Dorz
Album: Cântarea Viitoare
Categorie: Diverse
Surorilor iubite
de Domnul rânduite
la sfânta Lui Lucrare
dorim de-această dată
cu-o inimă curată
să facem o urare:
Dragi mame și bunice,
soții, surori și fiice,
noi cei ce vă iubim
lumina cea divină
din Cer spre voi să vină
din suflet v-o dorim!
Hristos să vă sfințească
în slujba Lui cerească
oriunde El v-a pus
și-n tot ce faceți toate
fiți binecuvântate
de harul lui Isus.
Pe sfânta voastră cale
a-dragostei petale
noi astăzi presărăm
și-n Numele Cel Dulce
al Celui de pe Cruce
vă binecuvântăm.
Și-acum, de-acele sfinte
femei, de mai nainte,
dorim să vă-amintiți
ca-n orice vremuri grele
și voi, așa ca ele,
pe Domnul să-L slujiți.
Hristos să vă ajute
pe căile-I plăcute
din suflet să-L urmați
și toate, țineți minte,
din pildele lor sfinte
- lumină să luați!
1 - Eva, - numele-i înseamnă Viață - mama celor vii
de la ea-nvățăm chemarea unei mame și soții
dar și teama de ispită și ferirea de păcat
- căci putem da și viață, - dar și chin întunecat.
2 - Sara, - soața credincioasă a lui Avraam cel drept
ne învață ascultarea unui suflet înțelept
și credința neclintită în ce spune Dumnezeu
că naintea Lui, nimica nu-i prea mult și nici prea greu.
3 - Și Rebeca, - fata bună, harnică și devotată
care-a ascultat chemarea Domnului de-ntâiași dată
ne învață devotarea pentru slujba mântuirii
dar și grija să nu facem vreun păcat contrar iubirii.
4 - Lea și Rahela, - două, și soții dar și surori
ne arată cât de-ascunsă-i taina vieții uneori
celei preaiubite, Domnul îi dă temeri și dureri
iar acelei neiubite îi dă alte mângâieri.
5 - Iochebed, - mama lui Moise ce-a știut să crească-un fiu
spre-a fi robul și profetul Dumnezeului Cel Viu
ne arată câtă grijă și credință să avem
să ne creștem fiul vrednic pentru Scopul Cel Suprem.
6 - Maria, - sora lui Moise, prorocița cântăreață
două griji la fel de sfinte, să avem mereu, - ne-nvață
cea dintâi: - slujirea sfântă lângă frații-cei-de-seamă
cea de-a doua, - de mândrie și bârfire s-avem teamă.
7 - Și Debora, - cântăreața și profeta cea vitează
ne arată, - și-o femeie, pentru Domnul ce-nsemnează
când nici un bărbat nu este steagul Domnului să-l țină
ce frumos e folosită ea în slujba Lui divină.
8 - Iar fiica lui Iefta, - care-a primit a fi jertfită
ea, - ca tatăl ei să-și țină juruința împlinită
ne arată să nu facem juruințe prea grăbite
iar când facem, să le ținem cât de scump ne-ar fi plătite.
9 - Și Naomi, - soacra bună și femeia credincioasă
ne arată că oriunde am pleca-n străini de-acasă
dragostea de țara noastră, inima de mamă bună
să le-avem întotdeauna scumpa numelui cunună.
10 - Rut, - frumoasa noră bună, harnică și devotată
ne arată cât de tare-i dragostea adevărată
cum ea trece peste toate suferind nedespărțită
și la urmă cât de dulce e de Domnul răsplătită.
11 - Ana, - mama care-n lacrimi se ruga cerând copil
ne e pildă de-nchinare, Domnului predându-și-l
- când ni se-mplinește gândul pentru care ne-am rugat
Domnului s-aducem jertfă tot ce harul Lui ne-a dat.
12 - Și Abigail, - soția unui om fără-de-minte
pildă e că-nțelepciunea vede totul dinainte
- darnice și pricepute să fim și noi la-ncercare
astfel ocolim pierzarea și-avem binecuvântare.
13 - Și Împărăteasa Sebei, - ne e pildă ce-nțelepte
că-l căutăm pe un om mare, și cuvintele lui drepte
căci un înțelept e-n lume mult mai mult decât un rege
rege poate fi oricine, - dar un înțelept, s-alege.
14 - Văduva cea din Sarepta, din Sidon, - e-o mărturie
că a noastre fapte bune toate Domnul ni le știe
- dacă ospătăm pe-oricine ne trimite Domnu-n casă,
poate vreun profet e unul, - și-atunci plata ni-e frumoasă.
15 - Sunamita, - ni-e o pildă că femeia cea avută
poate face mare bine când pe-ai Domnului i-ajută
- avuțiile din lume duc pe multe la rușine
dar pentru-o femeie bună sunt prilej de-a face bine.
16 - Iar Estera, - credincioasă chiar și-n locul cel mai sus
ni-e pildă ca oriunde noi s-avem un duh supus
căci smerenia-nțeleaptă și sinceritatea sunt
cele mai de preț podoabe pentru Dumnezeul Sfânt.
Toate-aceste pilde sfinte
scrise-n Vechiul Testament
Domnul ni le-aduce-aminte
în acest ales moment.
Să ne-nvețe ce chemare
sfântă de la El avem
ca-mplinind-o cu-ascultare
a Lui slavă s-o vedem.
Să privim cu rugăciune
pilda lor și s-o urmăm
inimile noastre bune
fericite să-I predăm.
Fiii să ni-i creștem bine
soții să-i iubim mereu,
faptele de milă pline
să-I jertfim lui Dumnezeu.
Ca să-nfrumsețăm viața
celor care ne iubesc
după voia și povața
din Cuvântul Său Ceresc.
Căci doar când viața toată
Domnului urmăm frumos,
vom avea și noi răsplată
Raiul dulce cu Hristos.
În timpu-acestui foarte
sărbătoresc moment
să mergem mai departe
în Noul Testament
și să privim mai bine
ce sfinte pilde-avem
de Duhul Sfânt, mai pline,
- ca ele să ne vrem.... O, Duhule Preasfinte
ajută-ne mereu
ca-n inimă și-n minte
s-avem pe Dumnezeu.
În dragoste și teamă
sfințește-a noastre vieți
mereu să ținem seamă
de tot ce Tu ne-nveți.
Din griji și din ispite
ne scapă, când suntem,
privirile-ațintite
spre ceruri să le-avem.
Ca sufletele sfinte
de care Tu ne-ai spus,
- să le iubim fierbinte
Preabun și Scump Isus.
1 - Maria, - Maica Strălucită a Fiului lui Dumnezeu
ni-e cea dintâi mai naltă pildă, în toate stările mereu
și-n curăție și-n răbdare și-n dragoste și-n trai sfințit
- ea de Hristos nedespărțită, Hristos de ea nedespărțit.
2 - Elisabeta, - a fost mama profetului Botezător
trimes a pregătit Venirea Divinului Mântuitor
ni-e pildă de credință tare, statornică pân-la sfârșit
s-avem și noi așa credință și-orice dorim va fi-mplinit.
3 - Iar Ana prorocița, - fiica acelui om drept Fanuel
ce Domnului slujea în templu și-L aștepta mereu pe El
ne-arată că și noi asemeni, slujind, pe Domnul, s-așteptăm
și-atunci când are El să vină și noi vom fi să-L lăudăm.
4 - Samariteanca, - sora care pe Domnul L-a mărturisit
spunând la-ntreaga ei cetate de mântuirea ce-a găsit
ne-nvață ne-ncetat pe Domnul și noi să-L preamărim ca ea
mărturisindu-L cu-ndrăzneală la toți cei care-i vom vedea.
5 - Cananeanca, - mama plină de o credință răbdătoare
ni-e pildă și de rugăciune și dragoste stăruitoare
- și noi ca ea, strigând pe Domnul și de departe și de-aproape
să nu-L lăsăm pân-o să vină pe-a noastre fiice să le scape.
6 - Iar Femeia Vindecată, - de-a ei boală tăinuită
ce de-atâția ani căutase fără-a fi tămăduită
până s-a atins de Domnul, - ni-e o sfântă-adeverire
când așa te-atingi de Domnul, afli-n El tămăduire.
7 - Marta, - sora cunoscută, harnică și primitoare
a fost gata pentru Domnul la slujire și lucrare
dar s-asculte n-a fost gata, n-a-nțeles să lase toate
- când se predică Cuvântul toate trebuiesc lăsate!
8 - Dar Maria, - sora bună, iubitoare și tăcută
dându-I Domnului smerită ascultarea cea plăcută
ne învață ascultarea cea mai caldă și mai dulce
c-avem vreme și de muncă, după ce Hristos Se duce.
9 - Și Maria cea cu mirul scump pe Capul lui Hristos
ne învață pentru Domnul să dăm tot ce-avem frumos
căci așa fac totdeauna toate inimile mari
- soră fă-I și tu asemeni, oricât de modestă pari.
10 - Iar Salome, - mama celor doi fii ai lui Zebedei
când cerea la Domnul slava cea mai naltă pentru ei
ne învață și noi fiii să ni-i ducem la Hristos
ca El să Și-i facă-apostoli cu un nume glorios.
11 - Și Maria Magdalena, - scumpa soră devotată
după ce-a aflat pe Domnul L-a urmat viața toată
ne învață ce-i iubirea care-n veci nu se desparte
ci cu Domnul ea rămâne și pe viață și pe moarte.
12 - Păcătoasa, ce cu lacrimi spăla Sfintele Picioare
și ștergându-le cu părul capului aflând iertare
ne învață ce adâncă să ne fie pocăința
iar apoi ce-ndatorată s-arătăm recunoștința.
13 - Văduva săracă-n templu, dând cei doi bănuți, ne-arată
că Hristos cunoaște toată inima de orice dată,
nu cât dă, ci cât rămâne vede Domnul la oricine
ei nimic nu-i rămăsese, - dar tu cât ții pentru tine?
14 - Iar acele neștiute surori scumpe, care toate
L-au urmat plângând pe Domnul Calea Crucii-ndurerate
ștergând Fața-I de Sudoare și de Sânge, - ne arată
că iubirea la durere, e iubire-adevărată.
15 - Sfintele Mironosițe, mergând dis-de-dimineață
au văzut la Înviere îngeri și pe Domnu-n față
- și noi de-L căutăm pe Domnul cu credință și iubire
vom ajunge Învierea și slăvita-i strălucire.
16 - Lidia, - femeia bună și de Domnul temătoare
când a auzit Cuvântul I-a dat grabnic ascultare
- ne învață ce preț mare este să asculți îndată
și să-ai casa ta deschisă, primitoare și curată.
17 - Iar Tabita, - sora scumpă, darnică și milostivă
ne învață că și mila cu iubirea-i deopotrivă
căci credința fără fapte este moartă și pustie
numai cea cu fapte bune este o credință vie.
18 - Și Priscila, lui Acvila, - ne arată ce soție
trebuie o credincioasă să se-arate și să fie
ea a fost și-n închisoare și în muncă devotată
soțului și misiunii ce de Domnul i-a fost dată.
19 - Fivi, - sora noastră dulce ni-e o pildă de iubire
îndrăzneață și frumoasă cere-a Domnului slujire
ea știa să facă bine unde mai lipsea să facă
și cui mai era nevoie, - apoi a știut să tacă.
20 - Iar Persida preaiubită, - sora mult ostenitoare
ne învață, pentru Domnul, să dăm cât putem fi-n stare
osteneala pentru Domnul nici la noi să nu încete
cât mai sunt în lumea asta foame și dureri și sete.
21 - Lois și Eunice, - mama și bunica credincioasă
ce la fiul lor în Domnul i-au dat creșterea frumoasă
ne arată cum să creștem și noi fiii și nepoții
ca să fie niște tineri predați Domnului cu toții...
Toate-aceste pilde, spuse de Scriptură
să le-urmăm cu-ntreaga inimii căldură.
Căci ele-au fost scrise să vedem noi toate
că a face bine fiecare poate.
Că nu-i nici o vreme și nu-i nici o stare
când vrea, să nu poată face fiecare.
Numai s-ai credință și să ai iubire
pentru binefaceri și pentru slujire.
Iar Domnul ne spune că nu cel ce zice
ci acel ce face, va fi-n Cer ferice.
Domnul să ne-ajute pe-a Lui cale bună
împlinindu-I Voia, să primim cunună!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/294782/surorilor-iubite