Nevinovăția
Autor: Traian Dorz
Album: Comori Nemuritoare
Categorie: Zidire spirituala
1. Să nu-ntristăm pe nimeni din câți în drum ne vin,
dar nevinovăția cu-atâta mai puțin,
căci cine întristează pe cel nevinovat
în Ziua Judecății e cel mai judecat.
2. Nevinovăția-i semnul copilașilor iubiți
și Cel Bun a spus că numai cei ce-o au sunt mântuiți,
de aceea a ei față s-o doriți și s-o păstrați
dacă vreți Împărăția Cerurilor s-o aflați.
3. Orice nevinovăție e frumoasă și-i la fel
cu aceea care-o are un copil și-un mielușel.
4. O, de multe ori în lume curăția e pândită
de dușmanul cel mai tare
și de cea mai grea ispită,
ea-i virtutea cea mai slabă cu vrăjmașul cel mai tare,
numai Binele-o ferește, numai El îi dă scăpare.
5. Nevinovăția-i darul ce se pierde-n primul rând,
cât o ai, le ai pe toate, prin orice furtuni trecând,
când o pierzi le pierzi pe toate, oricât te-ai ținea de bine,
ține-ți nevinovăția că atunci și ea te ține.
6. Nevinovăția-ntreagă s-o păstrezi cu orice preț,
în ea este bucuria și frumsețea-ntregii vieți.
7. Poți să ai orice virtute, fără nevinovăție
viața ta va fi uscată și-apăsată și pustie,
numai nevinovăția dă frumsețe-adevărată
și prin ea se dovedește când iubirea e curată.
8. Nevinovăția-i scutul ce te apără mai bine,
ține-o totdeauna tare, ea nebiruit te ține.
9. Nevinovăția-i starea dinainte de păcat
când e viața luminoasă și e gândul ne-ntinat.
10. Din orice nenorocire nevinovăția scapă,
ea din orice foc te scoate
și din orice-adâncă groapă.
11. Nevinovăția-i vasul cel frumos în care-ți ține
dragostea adevărată tot ce-i mai de preț în sine,
dacă vasu-acesta cade și se sfarmă, totul piere,
dragostei nu-i mai rămâne decât cea mai grea durere.
12. Dintre toate cele scumpe ține-ți nevinovăția
căci când ea îți este-ntreagă
ți-e întreagă bucuria.
13. Prețul nevinovăției pune-l mai presus de toate,
ea răscumpără pe-oricare,
pe ea nici una n-o poate.
14. Lupta contra-ntinăciunii nu-nceteze niciodată,
căci prin asta se păstrează viața ta nevinovată,
când faci pace cu păcatul chiar și-n forma mai ușoară
porumbelul curăției sau îți moare,
sau îți zboară.
15. Ține-ți nevinovăția orișicâtă luptă-ți cere
căci de-o pierzi nu-ți mai rămâne decât vaiet și durere,
ea nu-i ca și alte bunuri dac-o pierzi s-o afli iară,
deseori nu mai rămâne decât lacrimi și ocară.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/294803/nevinovatia