Să mă uit mai mult la Tata
Autor: Dan Iancu
Album: 2025
Categorie: Încurajare

Oh, drag cititor, câți dintre noi nu ne facem planuri la fiecare final de an, pentru anul care urmează? Chiar dacă nu le scriem în agendă... tot ne facem planuri și ne exprimăm dorințe.

Desigur, mulți dintre noi obișnuim să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru ceea ce am realizat în anul care se încheie. Astfel, amintim marile realizări ale acestui an abia încheiat, poate în altă ordine sau poate și altele pe lângă cele de mai jos:

- am putut munci

- am făcut cutare și cutare lucru

- am împlinit planul x și planul y

- am mers pe-acolo și pe dincolo

- am ajutat pe ăla și pe celălalt

„Iată ce am reușit să fac eu.” ar putea fi și refrenul pe care îl vei repeta în aceste zile. Da, unii dintre noi îl pomenesc și pe Dumnezeu ca parte din aceste realizări, iar alții se aduc doar pe sine în față. Așa e, suntem diferiți.

Poate până aici nu ți-ai dat seama că titlul este obiectivul pe care mi-l propun eu pentru anul 2025.

Acum gândindu-mă la modul în care ar trebui să îmi fac planurile, adică S. M. A. R. T. (Specific, Măsurabil, de Atins, Relevant și limitat în Timp), obiectivul din titlu nu este deloc așa.

Pentru asta m-am gândit să detaliez un pic aici acest obiectiv, astfel încât să poată fi mult mai ușor de atins și mai SMART.

Așadar,

Ce înseamnă să mă uit mai mult la Tata?

Cred că ar trebui să înțeleg mai bine ce înseamnă asta. De aceea hai să privim împreună la o altă întrebare a cărei răspunsuri să le aplicăm apoi la obiectivul principal.

Când ne uităm noi oamenii la alți oameni?

- când vorbim cu cineva, ne uităm la acea persoană pentru că așa e respectuos

- când avem interese comune, ne uităm la acea persoană ca să învățăm să facem la fel

- când ne e drag de cineva, ne-am uita la ea zi și noapte

- ne lipsește o persoană, ne uităm la ea... cu dor.

- când urmărim o persoană, ne uităm după acea persoană, ba chiar n-o pierdem din ochi, că nu vrem să ratăm vreun amănunt din ceea ce face sau zice

Cum vreau să aplic eu asta, atunci când zic că vreau să mă uit mai mult la Tata?

- să stau de vorbă cu Tata în fiecare zi, în rugăciune, astfel să îmi arat respectul față de El, privindu-l pe El și neprivind la altceva care să-mi fure atenția

- să mă intereseze ceea ce-L interesează pe El și să descopăr asta în Scriptură în fiecare zi, ca să avem tot mai mult interese comune și să învăț de la El

- să Îl iubesc pe El tot mai mult și să nu mă satur să-L privesc

- să-mi fie și în anul ce vine dor de El și să-mi doresc să-L văd în fiecare zi

- să fiu și în anul ce vine pe urmele Lui, să nu pierd nimic din ceea ce face și îmi este de folos

Acum spre final, poate te întrebi de unde au venit aceste gânduri. Hai să-ți spun și ție, ca să fii întărit de Cuvântul Lui:

Am ascultat o cântare și unul din versuri spunea: „Nu există jertfă fără miel”. Mi-a rămas în minte și m-am întrebat unde scrie despre asta în Biblie. Repede am fugit cu gândul la Geneza 22:7

Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său Avraam, a zis: „Tată!” „Ce este, fiule?” i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: „Iată focul şi lemnele, dar unde este mielul pentru arderea-de-tot”

Isaac știa că e nevoie de lemne, de foc, dar și de miel. Dar, tatăl lui, Avraam, știa mai bine decât Isaac că Dumnezeu va purta de grijă și îi spune asta în următorul verset:

„Fiule”, a răspuns Avraam, „Dumnezeu Însuşi va purta grijă de mielul pentru arderea-de-tot.” Şi au mers amândoi împreună înainte. – Geneza 22:8

Avraam se uita mai mult la Tata.

Greu de spus ce îți dorești tu pentru acest an care stă să înceapă... dar dacă și tu vrei să te uiți mai mult la Tata, atunci mai citește o dată aceste rânduri și mă rog ca acestea să te inspire și pe tine.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/editoriale/295141/sa-ma-uit-mai-mult-la-tata