Să nu mă lași să mă înșel, Isuse,
Crezând că faptele mă-ndreptățesc
Să merit eu vreun loc în slăvi nespuse,
Ci vreau prin harul Tău să mă sfințesc.

Să nu mă lași să cad în nepăsare
Zicând că am lucrat destul din greu;
Căci mult păcat se naște-n delăsare,
Dar când muncesc, mă ocrotești mereu.

Să nu mă lași atinsă de mândrie,
Păcat originar din Lucifer;
Smerenia să-mi fie-a mea tărie,
Iar slava toată, Ție să-Ți ofer.

Să nu mă lași după pornirea minții,
Nici după ale inimii plăceri,
Căci vreau ca să ajung în cer cu sfinții
Urmând cărarea ce doar Tu o ceri.

Să nu mă lași să Îți ignor Cuvântul
Spre-a mă lipi de alte-nvățături.
Adu-mi mereu aminte legământul
Și ce e scris în Sfintele Scripturi.

Să nu mă lași să cad de la credință
În amăgirile acelui rău;
Ridică-mă din orice neputință
Să pot păși cu drag pe drumul Tău.

Să nu mă lași orbecăind să bâjbâi
Căutând cărări ce duc înspre liman,
Nici pașii prin mocirlă să mi-i târâi...
Condu-mă cu un nor spre Canaan.

Să nu mă lași să uit de rugăciune,
De mijlocire, de-nchinare-n duh,
De ajutorul dat în slăbiciune,
De mulțumiri ce urcă în văzduh.

Să nu mă lași să uit de jertfa sfântă
Prin care-al meu păcat a fost iertat,
Nici de puterea Ta cea neînfrântă...
Să uit orice! – Pe Tine, niciodat!

Ascultă rugăciunea mea, Stăpâne,
Căci clipe de ispită vor veni
Și nu vreau biruința să se-amâne,
Ci-n dragoste să poți interveni!