Proverbe capitolul 6:20-35 - Ferește-te de desfrânare
Autor: Traian Dorz
Album: Poemele lui Solomon
Categorie: Zidire spirituala
²⁰ Fiul meu, păzește sfatul înțeleptului tău tată
și nu lepăda povața mamei tale niciodată.

²¹ Lângă inimă le pune și la gâtul tău le leagă,
ele însoți-ți-vor mersul și-ndrepta-ți-vor viața-ntreagă.

²² Te vor însoți pe drumuri și te vor păzi-n hodină
să-ți vorbească la sculare îndreptându-te-n lumină.

²³ Căci o candelă e sfatul și-o lumină e povața
iar îndemnul și mustrarea îți vor mântui viața.

²⁴ Ele-ți vor feri cărarea de femeia cea stricată,
de-a străinei amăgire și de limba-i blestemată.

²⁵ N-o pofti în al tău suflet pentru reaua-i frumusețe,
nu lăsa să te-amăgească cu pleoapele-i istețe.

²⁶ Căci femeia desfrânată lasă omul fără pâine
și-unui suflet scump ea-ntinde cursa patimii păgâne.

²⁷ Poți să iei în sân jăratic
făr-a-ți arde haina oare?

²⁸ Sau prin flăcări poți tu merge
făr-a te-arde la picioare?

²⁹ Tot așa-i și cel ce merge la a altuia soție,
cine face-așa nu poate ca nepedepsit să fie.

³⁰ Hoțul nu-i lovit de fură foamea să și-o potolească,
dar de-i prins, cu tot ce are pus e să despăgubească.

³¹ Dacă-i prins, e pus la plată și de șapte ori cât face,
să dea chiar tot ce-are-n casă spre a fi lăsat în pace.

³² Dar cel care desfrânează c-o femeie - minte n-are,
singur el își pierde viața și-o aruncă în pierzare.

³³ Toată viața n-o să aibă decât rană și rușine
și ocara lui neștearsă pe vecie se va ține.

³⁴ Plin de furie ajunge un bărbat la gelozie
iar în ziua răzbunării fără milă-i în mânie.

³⁵ Nu se uită la nimica, nici nu vrea răscumpărare
și ne-nduplecat îl lasă chiar și darul cel mai mare.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/295176/proverbe-capitolul-620-35-fereste-te-de-desfranare