Pleacă-mi ochii
Autor: Traian Dorz
Album: Cântările căinței
Categorie: Rugăciune
Pleacă-mi ochii Doamne
până la pământ
și adânc smerește-mi
sufletul înfrânt
până voi cunoaște
cât Te-am întristat
când cuvântul unic
Doamne mi-am călcat.

Nu-mi lăsa odihnă
duhului zdrobit
până va cunoaște
ce mult Ți-am greșit
până o să-mi plângă
îndeajuns de-amar
să ne-nvrednicească
de iubirea-Ți iar.

Și-apoi ține-mi Doamne
duhul înfrânat
să nu-l tragă trupul
iarăși în păcat
ține-mi trează grija
dragostei mereu
cât e cursa-ntinsă
pe tot drumul meu.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/295191/pleaca-mi-ochii