În clipa cea din urmă ce am să mi-o trăiesc
din tot adâncul vina eu să mi-o strig doresc
că ustură și doare și arde-atât de greu
că nu știu cum voi merge cu ea la Dumnezeu.

O, oare-o să mă ierte Cuvântul cel călcat
și-o să mă ierte oare îndemnul neascultat,
și-o să mă ierte Sânul de care nu m-am strâns
și lacrimile grele pe care nu le-am plâns?

... Mă pot ierta acestea, căci ele încă sunt
pe drum acum cu mine și văd cum mă frământ
și ele-mi știu căderea - și-oricât ar fi de greu
nu-i un păcat de moarte, - mi-l iartă Dumnezeu.

Dar cine o să-mi ierte iubire vina grea
că ți-am străpuns lumina, chiar eu cu mâna mea,
că una cu străinul eu ți-am săpat mormânt
călcându-mi într-o clipă divinul legământ?

Și cine-o să mă ierte Dor Sfânt că ți-am ucis
cu piatra porumbelul cu ramura trimis? ...
O taina mea cerească vândută pe-un păcat
îndură-te de mine să nu mor neiertat!