¹ Mai prețios e bunul nume ca mirul de miresme plin
și ziua morții decât ziua de naștere, pentru suspin.

² Mai bine mergi în casa jalei, decât în casa de ospăț,
că-n ea îți amintești de moarte și capeți înțelept învăț.

³ Mai bună e-ntristarea-n viață decât e râsul cel nebun,
căci prin îndurerarea feței se face sufletul mai bun.

⁴ Mai bucuros merge-nțeleptul în casa cea de jale-oricând...
- doar inima nebună are mereu al veseliei gând.

⁵ Mai bine-ascultă la mustrarea și sfatul celui înțelept
decât la cântecul acelor cu cap nebun și drum nedrept.

⁶ Căci râsul celor fără minte e pârâit de spini arzând
și-aceasta-i o deșertăciune
și e o goană după vânt.

⁷ Avutul cel răpit prin silă înnebunește pe-nțelept
și mita strică totdeauna chiar inima acelui drept.

⁸ Mai bun sfârșitul unui lucru decât începutul său,
mai bun e omul bun la suflet
decât cel îngâmfat și rău.

⁹ Să nu fii grabnic la mânie în duhul tău
- să ții ce-ți spun -
mânia locuiește numai în sânul omului nebun.

¹⁰ Nu zice: Iată, mai 'nainte mai bine decât azi era...
- c-atuncea nu înțelepciunea te face să vorbești așa.

¹¹ Înțelepciunea prețuiește cât moștenirea cea de preț
și chiar mai mult,
la cei ce-n lume văd soarele-nțeleptei vieți.

¹¹ Căci scut dă și înțelepciunea,
scut și argintul,
dar folos
mai mare-ți dă înțelepciunea,
căci drumul ei e mai frumos.

¹³ Privește băgător de seamă lucrările lui Dumnezeu,
- ce braț mai poate să îndrepte
ce iese strâmb din Brațul Său?

¹⁴ În ziua fericirii tale, fii fericit și-ndestulat
și-n ziua rea, tăcând, gândește că-Același Dumnezeu le-a dat!
Ca nici un om
și niciodată
să nu mai poată ști defel
nimic din câte-o să urmeze atunci când nu va mai fi el.

¹⁵ Văzut-am felurite lucruri sub soare cât am pribegit,
în zilele deșertăciunii prin care viața mi-am trăit...
- E câte-un om fără prihană ce piere-n neprihana sa
și este câte-un om netrebnic ce-o duce mult pe calea-i rea.

¹⁶ Nu te-arăta prea fără vină
și nici prea înțelept să pari,
căci pentru ce să te pierzi singur
- urât de cei nebuni sau mari?

¹⁷ Dar nu fii nici peste măsură de rău și prost în fața lor,
de ce să mori ca un netrebnic, curând
în râsul tuturor?

¹⁸ E bine să te ții de asta,
dar și pe-aceea să n-o lași,
aceia ce se tem de Domnul, scăpa-vor de-orișice vrăjmași.

¹⁹ Căci pe-nțelept înțelepciunea îl face mai de neînvins
decât pe mulți viteji războinici din locul cel cu zid încins.

²⁰ Căci pe acest pământ nu este nici chiar un om neprihănit
care făcând ce este bine să se păstreze negreșit.

²¹ Nu le-asculta nici tu, chiar toate câte se spun în jurul tău,
ca nu cumva s-auzi, de tine, pe sluga ta vorbind de rău.

²² Gândește-te smerit, căci știe inima ta de câte ori
vorbit-ai și tu de rău de alții...
- ca cei flecari și bârfitori!

²³ Le-am cercetat pe toate-acestea cu-nțelepciune pas cu pas,
ca să câștig înțelepciunea,
dar tot departe mi-a rămas.

²⁴ Și tot departe-o văd de mine
și tot adânc, de nepătruns...
O, cine va putea s-o afle
simțind c-o are îndeajuns?

²⁵ Dorit-am să le-ncerc pe toate,
să le-nțeleg,
să le-adâncesc,
tot rostul minții,
nebuniei
și al prostiei, să-l găsesc...

²⁶ Și am găsit că mai amare chiar decât moartea sunt femei
ajunse curse-ale pierzării,
ajunse ale morții chei...
Că Dumnezeu pe-ai Lui îi scapă să nu se prindă-n lațul lor,
dar cei nelegiuiți la suflet de ele-s prinși
și-acolo mor.

²⁷ Acestea le-am aflat,
grăiește din nou Eclesiastul
stând
și cercetându-le pe toate, să le-aflu rostul
rând pe rând...

²⁸ Dar iată ce-mi mai caută și-astăzi tot sufletul
și n-am întâlnit:
un om aflat-am într-o mie,
dar o femeie n-am găsit.

²⁹ Ci iată ce cunosc: că Domnul făcutu-i-a pe oameni buni,
dar ei în toate umblă numai cu înșelări și cu minciuni.