Ce departe ești de mine
dusă bucurie
dulcea cale către tine
nimeni nu mi-o știe
ochiul nu mi-o mai desprinde
pasul n-o mai cată
mâinile n-o pot cuprinde
- și-mi rămâi uitată.

O, de ce-am lăsat eu oare
spinii s-o astupe
și-ale-nstrăinării gheare
să mi-o poată rupe
și-amăgirea s-o sfâșie
și-ndoieli s-o-nșele
- o frumoasa bucurie
a credinței mele.

Doamne, dacă marea-mi vină
poți să-mi ierți vreodată
că pe-o dragoste străină
mi-am dat cea curată
și cu prețul vieții numa
mi-aș primi iertare
- iată Doamne chiar acuma
a mi-o da-s în stare!