¹ Cine este ca-nțeleptul?
Rostul tuturor să-l știe,
căci știința-l luminează, face-asprimea-i bucurie.

² Eu îți spun: să ții cu grijă a-mpăratului cuvinte
din pricina juruinței ce spre Domnu-ai pus nainte.

³ Nu te grăbi să-i pleci din față,
nici nu stărui în rele, -
căci El poate, după voie, să le facă toate cele.

⁴ Și ce spune Împăratul are orișicând putere,
cine-I poate zice: Ce faci?
- Când așa este-a Lui vrere!

⁵ Pe cel ce-l păzește legea nu-l ajunge nenorocul...
înțeleptul știe vremea, și se cumpătă-n tot locul.

⁶ Pentru orice lucru-n viață este-un timp, cine-l cunoaște,
judecata și pierzarea pe-orice om îl poate paște.

⁷ Însă bietul om nu știe ce și cum o să pățească,
că nici n-are cine-i spune
spre a ști să se păzească.

⁸ Omul nu-i stăpân pe viață,
moartea nu și-o biruiește,
ci-i învins
și răutatea lor, pe răi, nu-i izbăvește.

⁹ Toate le-am văzut,
spre toate inima mi-o-ndrept, să știe:
este-un timp când omul poate duce pe-altu-n silnicie! ...

¹⁰ Atunci am văzut că cei răi au pompoasă-ngropăciune
iar pe cei buni în uitare...
- și-asta-i o deșertăciune.

¹¹ Pentru că nu vine grabnic plata faptelor stricate
de aceea-i plină pofta celor răi spre răutate.

¹² Totuși, chiar când răul face însutit nelegiuirea,
numai cei ce cred în Domnul văd, eternă, fericirea.

¹³ Cel rău însă nu cunoaște fericirea niciodată,
va pieri curând, căci n-are frica Domnului curată.

¹⁴ Este o deșertăciune ce se mai petrece, - anume:
mulți neprihăniți cu viața plină de necaz pe lume
și mulți răi ce duc o viață fericită și ușoară,
- eu zic că și-aceasta este o deșertăciune-amară.

¹⁵ Lăudat-am veselia socotind-o fericită,
și-am găsit c-aceasta-i bine în viață rânduită...

¹⁶ Însă când am vrut mai bine să văd omul ce-nțelege
după truda-i necurmată...
și-n sfârșit cu ce se-alege,

¹⁷ am aflat că tot ce face Dumnezeu pe lumea toată
oricât se frământă omul, nu pătrunde niciodată,
chiar dacă-nțeleptul zice c-a ajuns să înțeleagă,
nepătrunsă îi rămâne taina vieții
tot întreagă...