Ne vom semăna
Autor: Traian Dorz
Album: Cântările căinței
Categorie: Revenirea Domnului
Ne vom semăna cu toții în aceeași glie
dar în care loc și clipă nimenea nu știe
în ce fel și când ne-așteaptă moartea care vine
Doamne, numai Tu știi Singur - nimenea altcine...

Doamne, fă ca eu - să Te am mereu
înăuntrul meu
ca să pot vedea - mântuirea mea
la Venirea Ta, la Venirea Ta.

Fericit acel ce are Duhul Sfânt în sine
ca să poată-avea viața Doamne Sus la Tine
și la Marea Înviere care va să vie
să se scoale pentru Slavă, - nu pentru urgie.

Mulți se plâng că n-au atâtea să trăiască-n viață
dar nu plâng că n-au lumină pentru-a morții ceață
- tu oricât ai fi de singur azi în orice parte
caută să ți-L iei pe Domnul, Soț de drum prin moarte.

Te vei semăna-n țărână și tu poate mâne
pân-atunci așa puțină vreme-ți mai rămâne
vino chiar acuma la Domnul, ca să ai iertarea,
vino, altfel te va-nghite focul și pierzarea...
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/295515/ne-vom-semana