Când anii trec
Autor: Traian Dorz
Album: Cântările căinței
Categorie: Zidire spirituala
Când anii trec ca norii și oamenii ca vântul
viața noastră curge cu timpul ce-l trăim
și undeva în cale stă neștiut mormântul
și nimeni nu cunoaște în care țintirim.

Doamne-n calea dreaptă
minte înțeleaptă
dă-ne să umblăm
ca în veșnicie - sfânta-mpărăție
dulce s-o gustăm.

Când viața ni-e nainte ne pare-atât de lungă
că nu știm cum ar trece mai grabnic anii ei
când viața ni-e în urmă am vrea să tot ne-ajungă
dar nu ne mai ajunge - și-o plângem singurei.

Când unicele lucruri le-avem cu-ndestulare
- iubire, tinerețe și soț și legământ -
le risipim în patimi și-n râs și-n nepăsare
- când le-am pierdut, zadarnic le plângem prețul sfânt.

Când anii trec ca norii și stările ca vântul
o suflet scump, grijește-ți avutul cel sublim
oriunde mori, - iubirea s-o ții și legământul
ca să învii cu ele din orice țintirim!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/295521/cand-anii-trec