Nu-ți schimba cuvântul
Autor: Traian Dorz
Album: Cântările căinței
Categorie: Incurajare
Nu-ți schimba cuvântul dat lui Dumnezeu
nici dacă ți-ar cere chinul cel mai greu
căci acel ce-și schimbă primul său cuvânt
nu mai este vrednic nici de-un crezământ!

Nu-ți schimba credința care te-a-nviat
căci acesta este cel mai greu păcat
cine-și calcă harul primei lui credințe
o să-l ardă-n flăcări veșnice căințe.

Nu-ți schimba-adunarea care te-a născut
cine-și lasă frații este-un om pierdut
vai de cel netrebnic ce-a lăsat pe-ai lui
el să nu mai fie frate nimănui.

Nu-ți schimba cărarea dreptelor porunci
ține-o cum părinții sfinți au zis de-atunci
cel ce-nvățătura dreaptă și-a stricat
greu blestem l-așteaptă, - greu e-acest păcat.

Ține tot ce-odată te-ai legat să ții
neschimbat prin toate cu Hristos să fii
căci statornic este Domnu-n orice fel
fii și tu statornic, de te vrei cu El.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/295590/nu-ti-schimba-cuvantul