Unul lângă altul
Autor: Traian Dorz
Album: Cântările căinței
Categorie: Incurajare
Unul lângă altul mergem
câteodată-n viață
dar așa departe suntem
la cuvânt și față.
Unul lângă altul suntem
câteodată-n lume
dar așa străini la suflet
chiar de cei de-un nume.
Unul altuia ne-ascundem
câte taine grele
stăm pe-un pat - și nu ne spunem
mai nimic din ele.
Unul cu-altul stăm alături
ani și ani de zile
gândurile fiecare
ascunzându-ni-le.
Soț cu soț și fiu cu tată
nu-și spun pân-la moarte
taina care-abia mai poate
inima s-o poarte.
Numai Domnului poți spune
ce nu poți niciunde
numai Inima Lui dulce
inimii-ți răspunde...
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/295598/unul-langa-altul