La poala crucii Tale


La poala crucii Tale vechi,
Plâng, sunt un porumbel rănit,
Care mai are în urechi
Cuvintele:
”-S-a isprăvit... ”

Da, Doamne-mi plâng nimicnicia,
Unei vieți, ce-aș relua-o
Să râd cu toată bucuria,
Să pot să zic:
”-Ți-am închinat-o! ! ... ”

Dar tot ce pot adeveri,
E că-ntr-un zbucium, fără rost
Viața asta-mi oferi
Un gând, ce sigur are rost! ...

De fapt, o mare întrebare
Mi-ai dat-o mie, deci e-a mea
Deaceea simt nevoie, mare
Să-ntreb:
-Ce am făcut cu ea? ? ...

De câte ori, privit-am cerul
Sub ochii-Ți îngăduitori,
Și cât Ți-am, dat din efemerul,
Și din, parfumul, unei flori! ? ? ...

N-aveam, din timp, să rup secunda
Să Te întreb, ce-ai mai făcut,
Măcar așa de complezență,
Dacă grăbit, n-am vrut mai mult...

Tu mi-ai dat această viață
Si-a Ta viață Tu mi-ai dat,
Să-mi motivez Doamne, păcatul
Și azi, și-n orice dimineață,
Ție Ți-o dau, și nu la altul...

Și Îți vorbesc, căci Tu ții toate,
(De parcă nu aș fi știut)
Și vreau Hristoase, pân la moarte
Să-Ți dau, ce tânăr n-am putut! ! !

Moldovan Pavel
29.10. 2023.