1 Samuel 9:15
Autor: Traian Dorz
Album: Biblia versificată
Categorie: Copii
Iată Samuel profetul
e-un bătrân îndrumător,
care face judecată
în al Domnului popor.
În tot timpul vieții sale
Domnul S-a slujit de el,
lucruri minunate Domnul
a făcut prin Samuel.

Acum iată că poporul
a cerut un împărat,
Domnul li l-a dat pe Saul
dar el n-avea gând curat.
Samuel l-a uns ca rege
dar pe urmă în curând
el s-a-ndepărtat de Domnul
multe nedreptăți făcând.

Când în suflet vine o dorință rea,
roagă-te la Domnul ca să scapi de ea.
Vai de cine umblă cu un duh fălos,
el curând ajunge fără de Hristos.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/295772/1-samuel-915