Nu poți să faci
Autor: Traian Dorz
Album: Cântările din urmă
Categorie: Incurajare
Nu poți să faci la alții-un bine
de nu-ți faci ție-ntâi un rău,
- de nu poți renunța la tine
n-ajuți în veci pe-un frate-al tău.
Nu poți da locul tău altuia
ca tu lipsit să nu rămâi
nu iei povara nimănuia
făr-să te-ncarci pe tine-ntâi.
Nu porți a nimănui ocară
să nu rabzi tu în locul lui
- cât nu ești gata de-o povară
nu faci vreun bine nimănui.
De nu poți a-l iubi pe-un frate
mai mult decât viața ta,
credința ta în veci nu-l poate
nici suferi, nici ajuta.
Dar când iubești cu-așa iubire
cum cere și cum dă Hristos,
atunci simți sfânta mulțumire
căutând al altora folos.
O frate, fă la alții bine
chiar dacă ție-ți faci un rău
căci numai când te uiți pe tine
poți semăna cu Domnul tău!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/295785/nu-poti-sa-faci