Cât de aproape e Hristos
Autor: Traian Dorz
Album: Cântările din urmă
Categorie: Laudă și închinare
Cât de aproape e Hristos
de noi, de fiecare
și totuși între câți - și El
sunt veșnice hotare!

Cât de Frumos este Isus
cum nici un grai n-arată
și totuși câți de mulți se duc
și nu-L văd niciodată!

Ce bun e glasul lui Hristos
ca mana cea cerească
și totuși câți din cei chemați
mor fără să-L cunoască!

Ce clar e Adevărul Sfânt
și ce lumină-ascunde
și totuși câți din cei ce-L spun
în veci nu-l pot pătrunde!

Ce dulce-i dragostea de Sus
cum inima desfată
și totuși câți o tot tânjesc
și n-o știu niciodată!

Ce lângă toți e Dumnezeu
ce slavă ni se-mbie
și totuși câți merg, necrezând
în iad pe veșnicie! ...
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/295966/cat-de-aproape-e-hristos