Ioan 19:16-24
Autor: Traian Dorz
Album: Biblia versificată
Categorie: Copii
Acum Domnul e pe Cruce
răstignit între-alții doi,
dar El suferă în cuie
chinul morții pentru noi...
Noi toți am făcut păcatul
pentru care moare El,
căci n-am fi putut nici unul
să fim mântuiți altfel...

Sfântă Maica Lui zdrobită
suferă cu El și ea,
asta-i sabia de care
Simeon cel drept spunea...
Fiul o încredințează
ucenicului iubit,
apoi aplecându-Și Capul,
a tăcut, - și S-a sfârșit.

Să răbdăm ca Domnul când vom fi-ncercați
având spre-nviere ochii îndreptați;
dar s-avem în grijă de cei dragi pios
cum de Maica Sfântă a avut Hristos.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/296009/ioan-1916-24