Golgota, loc de durere
Autor: Anca Ardelean
Album: Când mi-a fost greu, m-ai ajutat
Categorie: Paște
1. Golgota, loc de durere, de amar și chin cumplit,
Locul unde în tăcere ai răbdat pân` la sfârșit.
Ai urcat cu greu Isuse sub povara crucii grea,
Ai ajuns la locul unde, răstignit ai fost pe ea.

R: Vin la poala crucii Tale, și mă plec smerit, Isus,
Pentru tot îți cer iertare, vreau să fiu al Tău supus.
Să-Ți urmez Isuse Ție, pân` la capăt orice-ar fi,
Mulțumesc pentru Golgota, vreau cu Ține-n orice zi.

2. Golgota, loc de durere, unde mult ai suferit,
Umilit ai fost Isuse, scuipat și batjocorit.
Ai băut întreg paharul, pentru min` un păcătos,
Și în locul meu, pe cruce, ai murit Isus Cristos.

3. Golgota, loc de durere, locul unde ai murit,
Nu oricum, ci-n chinuri grele, pe cruce fiind răstignit.
Țintuit ai fost pe cruce, între doi tâlhari, Isus,
Fiu de Dumnezeu și Rege, eu Îți mulțumesc nespus.

I: Text Ica Drăgoi.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/296061/golgota-loc-de-durere