Dar fii crin
Autor: Traian Dorz
Album: Cântările eterne
Categorie: Diverse
Dar fii crin pe totdeauna
în grădina lui Hristos,
dulce-mpodobind cununa
Paradisului Frumos.
Fii dar crin frumos și dulce
împletind în trei fiori
psalmii-n care să te culce
îngerașii cântători.
Crin fii dar cu dulce rouă
și cu raze-mpodobit,
ca la Nunta cea mai Nouă
să-nsoțești pe Cel Iubit.
Dar fii crin chiar dac-o vreme
trebuie să stai în spini...
Știe Cel ce-o să te cheme
printre oaspeții divini.
Fii crin dar, miresme sfinte
proaspete și dulci purtând,
- ale Mirelui veșminte
ai să-mpodobești curând.
Crin dar fii - și strălucită
slavă lângă Soare ai,
taina ta nedespărțită
unică să treacă-n rai.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/296082/dar-fii-crin