Vreau să spun la toți
Autor: Paula D
Album: 3
Categorie: Incurajare
Vreau să spun la toți de Tine.
Ce-ai făcut Tu pentru mine.
Astăzi eu sunt o minune.
Cine-aude, așa-mi spune.

Am trecut prin valea morții;
Medicii-au sărit cu toții
Să m-ajute fiecare,
Însă Tu mi-ai dat suflare.

Nu știam ce se ascunde,
Nu credeam că-s doar secunde. .
Am simțit cum trupul moare;
Puțini știu această stare.

Respirația tăiată.
Văzul și auzu-ndată
M-au lăsat și mai departe. .
Aș putea să scriu o carte.

Pulsul zero, tensiune
Foarte mică, fișa spune.
Sângele pe jumătate,
Buzele necolorate.

Ah, ce zi... de dimineață
Piedici, lupte, pentru viață.
Ca un film și ca o dramă,
Când frumosul se destramă.

Medicii au stat cu frică,
Dar Stăpânu-avea să zică
Ultimul cuvânt: VIAȚĂ.
Și-ndat' m-am schimbat la față.

Chiar și ei, toți, mi-au spus mie
Că, prin Dumnezeu, sunt vie.
Da, la El este puterea,
Vindecarea, Învierea.

Cât trăiesc 'n-această lume
Voi lăuda al Tău Sfânt Nume.
Domnul meu, ești bun și mare!
Mulțumesc de-a Ta-ndurare.

Amin.

14 ian 2025
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/296092/vreau-sa-spun-la-toti