Toate glasurile lumii
Autor: Traian Dorz
Album: Cântările din urmă
Categorie: Incurajare
Toate glasurile lumii
vin spre mine împreună
să mă facă să mă leapăd
de credința mea cea bună.

Dar eu fug la rugăciune
și Hristos mi-e-n ajutor
prin El pot învinge totul
și rămân biruitor.

Toate brațele ispitei
se întind să mă apuce
în păcate-a mă atrage
și-n pierzare a mă duce.

Toate grelele răspunderi
vin adesea și m-apasă
conștiința chinuindu-mi
cu-ndoiala-ntunecoasă.

Prin Hristos, mai sus ca toate
îmi stă sufletul și-nvinge,
cazna lor neputincioasă
flacăra nu-mi poate stinge.

În curând păși-voi pragul
dintre noapte și lumină
și-atunci pacea vieții mele
se va-nveșnici senină!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/296138/toate-glasurile-lumii