Eu nu mă las de Tine, Isuse-al meu, în veci...
O iarbă dulce crește pe-a-noastre dragi poteci
și calc mereu mai moale pe urma Ta Isus,
- eu nu mă las de Tine în veci, Preascump Isus!

Ce munți erau odată Isuse între noi
și cum se prefăcură în șesuri dulci și moi...
Prin ele-Ți merg alături prin stări ce-n lume nu-s
și numai flori și lacrimi cresc după noi - Isus...

Toate-au crescut cu Tine Isuse, pas cu pas,
numai Iubirea parcă tot mică mi-a rămas
și eu mi-aș vrea să-mi crească din toate mai presus
pân-ar rămâne numai ea singură - Isus.

Crești dragostea mea 'naltă și albă ca de nea,
și-mi crești apoi ființa cu tot ce-i sfânt în ea,
că doar fiorul tainic ce-n lacrimi ni l-am pus
e tot ce mai aducem Preadulcelui Isus.

Noi nu ne vom desparte Isus de Tine-n veci!
Cu Tine vom petrece oriunde Tu petreci,
prin noapte sau lumină, - toți munții dintre noi
pe veci se vor preface în șesuri dulci și moi!