La ceasul întîlnirii cu Tine-n rugăciune,
mi-e sufletul o taină și starea o minune...
Purtat de-aceste aripi zbor până nu știu unde
și totu-n întuneric de soare se ascunde.

Ce spun acolo, nu știu, - ce fac atunci, nu-mi știe
nici inima, nici duhul cuprinse-n veșnicie,
ci numai când revine ființa-mi printre stele
mai poartă-un timp lumina rămasă dintre ele.

La ceasul întâlnirii cu Tine în cântare,
mi-e inima o harfă de aur și de soare;
și-n corzile-i întinse, - fiorul și tăcerea
Ți-așteaptă-n sfânt cutremur ivirea și-adierea.

Ce simt atunci, nu-i sunet, nici lacrimă s-arate...
mă leagănă lumina pe zări nemăsurate,
mi-acopăr mâini de înger privirea proșternută
și nu văd ce miresme și taine mă sărută.

... O, ceasul întâlnirii cu Tine, Dulce Mire,
nu-s lacrimi să-l cuprindă, nici gânduri, nici simțire...
În taina lui topește-mi ființa și iubirea
și dă-mi pe nesimțite deodată nemurirea!