Nu-i drumul spre
Autor: Traian Dorz
Album: Cântările din urmă
Categorie: Incurajare
Nu-i drumul spre neprihănire
bătătorit, ușor și lin
ci-i un urcuș de munci și lupte
cu-nsângerări și lacrimi plin.

Dar unde sfânta-ți nevoință
învinge drumul cel mai greu
de-acolo înc-o năzuință
și duhul tău e-n Dumnezeu.

Durerea-i prețul adâncirii
prin care-n Adevăr pătrunzi
dar tainelor Dumnezeirii
numa-n genunchi știi să răspunzi.

Singurătatea e aripa
cu care zbori cel mai ușor
pân-la lumina și la clipa
Dumnezeiescului fior.

Deschide-i drum singurătății
spre-al sufletului tău altar
predă-te rob al bunătății
- și nu mai ai mai nalt hotar.

Aceasta te desparte-adesea
de cei cu care-ai vrea să fii
dar ce-ți va da neprihănirea
e înmiit mai mult, să știi.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/296383/nu-i-drumul-spre