Începe ultima-ncleștare
cu ultimul vrăjmaș rămas,
suflarea lui pustiitoare
mi-e mai aproape ceas de ceas.

Dar spada mea-i acuma tare
și zaua mea-i de nepătruns
credința mea-i biruitoare
și țărmul sfânt e ca ajuns.

Cu-un cântec strălucit de slavă
ies înaintea lui voios
și stau în fața lui grozavă
încins cu spada lui Hristos.

Din încleștarea-nfricoșată
el lutul meu l-a cucerit
dar eu i-am cucerit deodată
cerescul paradis răpit.

O, știu că am de-ajuns putere
să trec măreț prin ceasul greu
nălțând din ultima durere
un imn etern lui Dumnezeu.

Isus, la Tine nu-s în stare
să vină decât cei ce pot
plăti nainte de-ncleștare
cu ce-au avut aici, cu tot.