Azi când îmi sfârșesc
Autor: Traian Dorz
Album: Cântările din urmă
Categorie: Înmormântare
Azi când îmi sfârșesc urcușul
nici un pisc nemaiavând
și când soarele-mi sfințește
după orizontul blând,
o tristețe parcă-ncearcă
sufletul privind spre-apus:
vine marea-mi despărțire
de tot drumul ce l-am dus.
Lupta-mi de-o viață-ntreagă
cu ispite și-ncercări
cât de grea, acum mi-e dragă
ea mi-a dat cerești cântări,
nopțile de rugăciune
zilele de-amare munci
azi mi-s dragi, deși adesea
cu amar le-am plâns atunci.
Și când mă despart de-aceste
aspre și-ndelungi poteci
parcă și duioasă-mi este
despărțirea pentru veci.
În a lor tăceri durute
parc-am ceva drag rămas
- vino suflete mai iute
către veșnicu-ți popas...
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/296390/azi-cand-imi-sfarsesc