De hotarele Luminii ce aproape mă găsesc
dar când amintiri, când temeri mă rețin să nu pășesc.
Mi-am dus crucea cu credință, pân-la Golgota suind
și-astăzi între răstignire și-ntre slavă stau privind.

Doruri și neliniști parcă mai pun aripilor lut
gustul dragostei lăsate încă nu-i de tot trecut,
iar la marea biruință nu ajung decât uitând
tot ce inima mai ține și n-ar vrea lăsat nicicând.

Tot ce n-am lăsat să ardă din trecutul meu pe drum
parcă-mpiedică lumina și mi-o-ntunecă acum,
însă Duhul Biruinței, dătătorul meu de-avânt
vine-n cumpăna-ncercării și-mi ajută pasul sfânt.

După toată-această scurtă tremurare și declin
sufletul lua-și-va zborul larg, biruitor și lin
nu voi ști din câte ceruri am ieșit sau am pătruns
dar îmi voi cunoaște locul,
și voi ști când am ajuns.