În raiul meu cel dinăuntru
mereu pe Dumnezeu L-ascult
prin dimineți răcoritoare
umblarea Lui o caut mai mult.

Printre frumsețile Luminii
uimit Îl însoțesc mereu
mai fericit, mai fără teamă
și mai tăcut - pe Dumnezeu.

Ce fericite-mi cântă-acolo
cântări ce încă n-au cuvânt,
ce slab le seamănă acestea
ce și-au primit trupesc veșmânt.

Ce dulce-i dragostea acolo
și ce curat al ei izvor
și cum se-ntunecă îndată
ce dincoace cu ea cobori.

Isuse, Raiul nostru dulce
prin care numa-n duh umblăm
deschide-ni-Te-ntotdeauna
adâncul să ni-l desfătăm.

Și când prea greu ne este-adesea
venind din slavă spre noroi,
ne mângâie că vine clipa
când nu vom mai veni napoi.