Drumul cel nemaisfârșit
Autor: Traian Dorz
Album: Cântările eterne
Categorie: Trezire si veghere
Drumul cel nemaisfârșit
gata-i să înceapă,
anii tăi ce i-ai trăit
au trecut cum n-ai gândit,
iute, ca o apă.

S-au dus gândurile mari
ce le-aveai odată,
îți cad zidurile tari
și-n curând și tu dispari,
frânt ca de-o săgeată.

Cerul de deasupra ta,
morții de sub tine,
stai din când în când așa,
să întrebi, ce sfat ți-ar da
timpului ce-ți vine?

Nu ce-au zis cei morți trăind,
ci ce-ar zice-acuma...
Dintre flăcări ispășind
sau din groapă putrezind
- asta crede numa’!

Și ia seama să n-ajungi
cu cărarea lată
căci pe Domnul de-L alungi
de la vaietele lungi
nu scapi niciodată!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/296438/drumul-cel-nemaisfarsit