Drumul către veșnicie,
Este-ngust... e-o căraruie,
Dar pe ea nu se coboară,
Pe ea-ntruna doar se suie.

Pe ea urcă păcatosul,
Ce se lasă de păcat,
Cel care păcatu-ascunde,
Va cădea din laț în laț.

Drumul către nemurire,
El nu este ca o floare,
E cu plânset, e cu jale,
E cu eul care moare.

E cu răni ce sunt făcute,
De acei din jurul tău,
Ca să se-mplinească slova,
Ce-o lăsase Dumnezeu.

Drumul către cele sfinte,
El nu este pe petale,
Trece prin furtuni mai grele,
El mai trece și prin vale.

Dacă nu le simți pe toate,
Care azi le-ai auzit,
Tu ascultă... ești pe drumul,
Care este rătăcit.

De îți merge numai bine,
Nu ești fiu de Dumnezeu,
Căci ai Săi cunosc necazul,
Urca dealul ei cu greu.

Ei în spate au o cruce,
Cum și Domnul o avea,
Și loviți sunt totdeauna,
Cum sub bici și El stătea.

Cercetează-te de-aproape,
Tu pe care cale ești,
Ești pe cea care-i îngustă,
Sau prin lume tu pășești.

Plină cei de vorbe goale,
De minciuna lui Satan,
Gandu-ți e la veșnicie? ,
Sau cum să mai faci un ban.

Nu-i târziu dar preatârziul,
Poate-n față apărea,
Pocăiește-te de astăzi,
Calea-ngustă a urma.

La sfârșitul ei doar este,
Viață fără de sfârșit,
Tu pe ea astăzi pornește,
Ca să poți fi mântuit.
Amin