Se aude astăzi tare
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Se aude astăzi tare,
Dinspre miazănoapte-un vânt,
Nori de foc el răspândește,
Peste-ntreg acest pământ.
Sub prăpăd adorm ființe,
În al nopților scântei,
Ce se văd din depărtare,
Ștergând urma celor răi.
Cerurile stau deschise,
O urgie s-a trimis,
Mistuie ea tot în cale,
Cum în ceruri s-a decis.
Căci văzut-a fost mânia,
Răutatea pe pământ,
Chiar între aleșii care,
Fac lucrarea gâfâind.
Lucrătorii Săi din vie,
De mai mari sunt prigoniți,
Vazătorii în lucrare,
Sunt adesea ei loviți,
Mâini murdare-aruncă pietre,
Chiar înspre lucrarea Sa,
Pe ai Săi prooroci i-alungă,
Nu las Duhul a lucra.
Răzvrătirea e lovită,
De urgia ce-a pornit,
Sabia spre ea se-ndreaptă,
Cel ce-i drepte-ndreptățit.
Marginile de pământuri,
Vor cunoaște un sfârșit,
Judecata se aude,
Căci un cer este mâhnit.
Pentru urâciuni și fapte,
Este astăzi judecat,
Focul mistuie pământul,
El de ape-i înecat.
Pune capătul mândriei,
Prin prăpădul auzit,
Dumnezeul mântuirii,
Este astăzi El... mâhnit.
A trimis nenorocirea,
Pentru tot ce este rău,
Ca să vadă-ntreg pământul,
Cine este Dumnezeu.
Se jelesc și împărații,
Tremură de teama Sa,
Casele le sunt luate,
Prin nenorocirea grea.
Strigă Domnul să audă,
Adormiții pe pământ,
Glasul Său este-o trezire,
Spune... , , Voi veni-n curând.
El va mai striga o vreme,
Până toate s-or sfârși,
Dar pân-la a Sa venire,
Vrea pământul a trezi.
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/296500/se-aude-astazi-tare